Peste 100 de morţi în incendiile din Hawaii. Mii de clădiri sunt distruse complet

Citește și:

Bilanţul victimelor cauzate de incendiul care aproape a devastat un oraş pe insula Maui depăşeşte acum 100 de morţi, a anunţat marţi guvernatorul arhipelagului american Hawaii, Josh Green, scrie Agerpress.ro

„S-au pierdut 101 de vieţi”, a spus guvernatorul într-o intervenţie televizată. Oraşul Lahaina, pe coasta de vest a insulei Maui, a fost cuprins de flăcări aproape complet. Mii de clădiri sunt distruse şi multe au fost reduse la un simplu morman de cenuşă.

Fosta capitală a regatului Hawaii, care avea 12.000 de locuitori, îşi numără morţii, iar autorităţile au avertizat deja că bilanţul victimelor ar putea creşte considerabil în următoarele zile.

- Advertisement -

Rudele persoanelor dispărute sunt sfătuite să facă un test ADN pentru a ajuta la identificarea cadavrelor, care sunt adesea de nerecunoscut.

Guvernatorul Green consideră că, cel mai probabil, condițiile meteorologice au contribuit la aprinderea și răspândirea incendiilor.

„Este un rezultat, după estimarea mea, al încălzirii globale combinate cu seceta, combinată cu o super furtună. Am avut un uragan în larg, la câteva sute de mile, care încă generează vânturi mari”, a spus Green pentru CNN.

Vânturile puternice care au accentuat flăcările au fost generate de uraganul Dora, o furtună a traversat Oceanul Pacific la câteva sute de mile de sudul insulelor Hawaii, a transmis Serviciul Național de Meteorologie.

Uraganul, clasificat ca fiind de categoria 4 de Centrul pentru uragane din Pacificul Central miercuri dimineață, a contribuit la producerea unor rafale puternice de vânt, de peste 60 de mile pe oră, care au lovit Maui, distrugând liniile electrice și provocând daune caselor.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Tânăr reținut la Bălți după ce a încercat să înșele o femeie de 89 de ani prin schema „ruda implicată în accident”

Un tânăr de 20 de ani a fost reținut de polițiștii și procurorii din Bălți, fiind suspectat de implicare...

/FOTO/ Amenzi de peste 25 de mii de lei aplicate de inspectorii de mediu din Bălți. Prejudicii de aproape 69 de mii de lei...

Inspectorii de mediu din Bălți au desfășurat recent acțiuni de verificare și control în teritoriu pentru a monitoriza respectarea...
  sursa: cursbnm.md