6°C
Cer senin
Top știri

/FOTO/ A urcat beat la volan și a accidentat un mormânt, apoi a fugit de la fața locului. Isprava unui bărbat din Briceni

/FOTO/ A urcat beat la volan și a accidentat un mormânt, apoi a fugit de la fața locului. Isprava unui bărbat din Briceni

A intrat cu mașina în cimitir să viziteze mormântul fratelui, dar din neatenție a deteriorat nesimnificativun alt mormânt și a plecat cu tot cu automobil de la fața locului. Este isprava unui bărbat în vârstă de 41 ani din raionul Briceni.

Incidentul s-a produs în seara zilei de joi, în jurul orei 19.20, în satul Caracușenii Vechi din raionul Briceni. Bărbatul, conducând un automobil de model VAZ, a deteriorat un mormânt, iar ulterior a părăsit locul accidentului, fără a anunța poliția.

În timpul documentării cazului, făptașul a fost găsit la domiciliu, iar unitatea de transport era parcată lângă gospodăria sa. Acesta, fiind în stare de ebrietate avea un comportament agresiv, înjurând chiar angajații poliției. Ulterior, acesta a fost escortat la Inspectoratul de Poliție Briceni.

Șoferul a declarat oamenilor legii că a consumat băuturi alcoolice după comiterea accidentului.

Ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Briceni, Svetlana Talpă, a comunicat pentru TVN.md, că dacă va fi găsit vinovat, conducătorul auto riscă amendă până la 2.500 de lei, privarea dreptului de a conduce mijlocul de transport pe un termen de la 6 luni la un an, muncă neremunerată în folosul comunității de la 20 până la 40 de ore sau arest pe un termen de la 7 până la 10 zile.

În cazul în care va recunoaște că a condus autovehicolul în stare de ebrietate, șoferul riscă să fie sancționat cu o amendă de până la 25.000 lei, muncă neremunerată în folosul comunității pe o durată de la 40 până la 60 de ore și privarea dreptului de a conduce mijloace de transport pe un termen de la 6 luni la un an.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram. 

Foto: IP Briceni

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
6 °C
Cer senin Simte ca 6°C
Umiditate 72%
Vânt 1 km/h SE
Presiune 1029 hPa
Prognoză 5 zile
Dum
16°C
0%
Lun
22°C
0%
Mar
19°C
0%
Mie
21°C
0%
Joi
21°C
0%