Permisul de conducere, mai ușor de obținut. Procedura de examinare medicală a conducătorilor, simplificată

Citește și:

Procedura de examinare medicală a conducătorilor de vehicule și a candidaților pentru obținerea permiselor de conducere din grupa I, categoria AM, A1, A2, A, B1, B, șoferi amatori, a fost simplificată. Astfel, medicii de familie vor putea examina șoferii și candidații, la solicitarea lor. Despre asta nunță Ministerul Sănătății.

Prin urmare, informația privind problemele de sănătate mintală sau cele legate de consumul de droguri și alcool va fi furnizată medicilor de familie de Centrele comunitare de sănătate mintală și Dispensarul Republican de Narcologie, în baza solicitării acestuia, în termen maxim de trei zile lucrătoare.

În cazul în care medicul de familie va constata că solicitantul suferă și/sau se află sub supraveghere medicală pentru una sau mau multe afecțiuni sau va constata riscuri și pericole care pot apărea în timpul conducerii vehiculelor, pacientul va fi consultat de Comisia medicală teritorială de examinare a conducătorilor auto, care include specialiști de profil ingust.

- Advertisement -

Măsurile introduse intră în vigoare începând cu 1 octombrie 2023.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/VIDEO/ De Ziua Internațională a Sushi-ului, bălțenii spun că au prins gustul bucătăriei japoneze

Pe 18 iunie este marcată Ziua Internațională a Sushi-ului, un preparat devenit tot mai popular în întreaga lume. Nici...

Bărbat cercetat după ce ar fi încercat să mituiască un polițist cu 40.000 de lei

Un bărbat de 39 de ani este cercetat penal după ce ar fi încercat să ofere o mită în...
  sursa: cursbnm.md