11°C
Cer acoperit de nori
Top știri

Diplomele eliberate de universitățile din Republica Moldova, recunoscute în Portugalia. A fost semnat un acord de colaborare

Republica Moldova și Republica Portugheză au semnat un Acord de cooperare în domeniile limbii, educației, învățământului superior, științei și tehnologiei, culturii, sportului, tineretului și mass-mediei.

Documentul va contribui la dezvoltarea și diversificarea relațiilor de prietenie dintre cele două țări, promovând schimbul de informații cu privire la sistemul de învățământ din ambele state, de experiențe de inovare curriculară și de resurse digitale de învățare.

Totodată, cele două țări vor coopera în realizarea obiectivelor procesului de la Bologna și a Ariei Europene a Învățământului Superior. Documentul prevede acordarea de burse pentru studenți și cadre didactice, participarea la cursuri de instruire, dar și facilitarea proceselor de echivalare a studiilor din învățământul general secundar, recunoașterea calificărilor și diplomelor de studii din învățământul superior.

Totodată, va fi promovată cooperarea academică, științifică, tehnologică și culturală, precum și mobilitatea academică în cadrul programelor și proiectelor lansate de Uniunea Europeană, UNESCO, OECD și Consiliul Europei. Acordul urmărește conlucrarea în domeniile culturii, sportului, tineretului, mass-mediei ceea ce va facilita un schimb de bune practici și dezvoltarea acestor sectoare. La fel, documentul va contribui la studierea, pe teritoriul celor două țări, a limbii și culturii ambelor state.

Acordul de cooperare dintre Republica Moldova și Republica Portugheză, a fost semnat de către ministrul afacerilor externe și integrării europene, Nicu Popescu, aflat în vizită de lucru la Lisabona, Portugalia, în această săptămână.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
11 °C
Cer acoperit de nori Simte ca 11°C
Umiditate 93%
Vânt 4 km/h E
Presiune 1018 hPa
Prognoză 5 zile
Sâm
11°C
6%
Dum
13°C
0%
Lun
15°C
0%
Mar
11°C
0%
Mie
10°C
100%