Un grav accident rutier în lanț, produs marți, 10 noiembrie 2026, pe autostrada Trakia din Bulgaria, s-a soldat cu 11 morți și 48 de răniți. În cele două coliziuni, produse în apropierea nodului rutier Zimnitsa, au fost implicate 86 de vehicule. Autostrada a fost închisă în ambele direcții, iar autoritățile au mobilizat echipe suplimentare de intervenție, transmite agenția bulgară de presă BTA.
Potrivit ministrului Sănătății din Bulgaria, Katya Ivkova, zece persoane au murit la locul accidentului, iar o a unsprezecea victimă a decedat la spital. Premierul Rumen Radev a anunțat că 48 de persoane au fost rănite.
Ministerul bulgar de Interne a precizat că 63 de vehicule au fost implicate în coliziunea de pe sensul spre Burgas și alte 23 pe sensul spre Sofia.
Conform informațiilor relatate de BTA, accidentul s-ar fi produs pe fondul ceții dense, care a redus considerabil vizibilitatea. Primele constatări ale autorităților arată că un camion ar fi blocat calea unui autobuz de pasageri, provocând o succesiune de coliziuni. Pe sensul opus, un alt accident s-ar fi produs în aceeași zonă.
Reprezentanții autorităților au indicat drept posibili factori favorizanți carosabilul umed și viteza neadaptată condițiilor meteorologice. Circumstanțele exacte urmează să fie stabilite în cadrul anchetei.
La ora 11:30, autoritățile sanitare raportau 46 de persoane internate în spitale din Sliven, Yambol și Burgas. Mai mulți pacienți se aflau în stare gravă, iar spitalele din Sofia și alte orașe au fost pregătite să preia răniți, dacă va fi necesar.
Potrivit presei bulgare, printre persoanele rănite se numără și un cetățean român, internat într-un spital din Burgas.
Pentru intervenția la locul accidentelor au fost mobilizate ambulanțe, pompieri, polițiști și echipe de descarcerare. Autoritățile au pregătit inclusiv aeronave militare pentru eventualul transfer al pacienților în stare gravă.
În urma tragediei, a fost instituită stare de urgență parțială în municipalitățile Straldzha, Tundzha și Yambol. Circulația pe autostrada Trakia a fost deviată pe rute alternative.
Procuratura din Bulgaria a anunțat deschiderea a două proceduri penale, câte una pentru fiecare accident. Ancheta va fi preluată de Serviciul Național de Investigații.
Autoritățile au avertizat că bilanțul victimelor ar putea suferi modificări, pe măsură ce echipele de intervenție continuă operațiunile de îndepărtare a vehiculelor avariate.