10°C
Cer acoperit de nori
Top știri

Admiterea 2026 la universitățile din Republica Moldova a început. Peste 9.000 de locuri bugetare sunt disponibile

Tinerii care doresc să urmeze studii superioare în Republica Moldova își pot depune, începând de astăzi, 27 iulie, dosarele de admitere pentru anul de studii 2026–2027. Înscrierea se face exclusiv online, prin platforma eadmitere.gov.md, iar prima etapă a concursului se desfășoară până la 1 august, inclusiv.

În acest an, universitățile de stat pun la dispoziție 9.013 locuri finanțate de la bugetul de stat, dintre care 5.380 sunt destinate studiilor superioare de licență și integrate, 2.771 pentru programele de master, iar 862 pentru rezidențiat, secundariat clinic și studii de doctorat.

Candidații pot participa simultan la concursul de admitere la cel mult trei universități, având posibilitatea să aleagă până la trei programe de studii în cadrul fiecărei instituții, în ordinea preferințelor.

Ministerul Educației și Cercetării anunță că domeniul Științele educației beneficiază în continuare de cea mai mare pondere a locurilor bugetare, aproximativ 20,5% din totalul locurilor la licență și master fiind destinate formării viitorilor profesori. Pentru aceste programe, dar și pentru admiterea la master, media generală de concurs trebuie să fie de cel puțin 7,00.

Totodată, statul a majorat numărul locurilor finanțate în domeniile unde există un deficit de specialiști, precum științele biologice, chimice și fizice, ingineria, arhitectura, construcțiile, silvicultura și medicina veterinară.

În premieră, sunt finanțate locuri pentru învățământul dual în domeniile Silvicultură și Servicii publice, iar persoanele cu dizabilități severe sau accentuate pot beneficia de locuri bugetare la programele de studii la distanță. De asemenea, comanda de stat include locuri rezervate pentru tinerii din diaspora și pentru candidații de etnie romă.

Pentru absolvenții instituțiilor de învățământ din regiunea transnistreană și din municipiul Bender au fost alocate 280 de locuri cu destinație specială, mai multe decât în anii precedenți.

Rezultatele preliminare ale concursului vor fi afișate pe 8 august, iar candidații admiși vor trebui să confirme locul obținut prin depunerea actelor în original în perioada 8–12 august. Rezultatele finale vor fi publicate pe 14 august.

Pentru locurile rămase vacante va fi organizată o sesiune suplimentară de admitere în perioada 15–24 august.

Înscrierea se realizează prin intermediul platformei eadmitere.gov.md, utilizând semnătura electronică. Candidații care nu dețin una o pot obține la filialele Orange sau Moldcell, prezentând buletinul de identitate.

Pentru informații suplimentare, Ministerul Educației și Cercetării a deschis Call Center-ul 0 8000 5005, disponibil începând cu 27 iulie 2026.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram. Dacă dețineți informații suplimentare, nu ezitați să ne contactați.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
10 °C
Cer acoperit de nori Simte ca 10°C
Umiditate 93%
Vânt 8 km/h NV
Presiune 1022 hPa
Prognoză 5 zile
Joi
12°C
0%
Vin
11°C
0%
Sâm
11°C
0%
Dum
12°C
0%
Lun
10°C
0%