Astăzi, 4 iulie, Statele Unite ale Americii sărbătoresc Ziua Independenței, una dintre cele mai importante sărbători naționale. În acest an se împlinesc 250 de ani de la proclamarea independenței, iar cu acest prilej, America House Bălți a organizat o serie de activități dedicate istoriei, culturii și valorilor americane.


Pe parcursul Săptămânii Independenței, participanții au avut ocazia să descopere semnificația istorică a zilei printr-o prezentare susținută de Gary Soberay, Senior Justice Advisor la Ambasada Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova. Acesta a vorbit despre contextul istoric al independenței și despre modul în care această sărbătoare este celebrată în Statele Unite.
Programul a inclus experiențe de realitate virtuală, jocuri interactive, activități de echipă și ateliere creative, în cadrul cărora participanții au realizat cărți poștale și colaje inspirate din simbolurile și destinațiile americane.
Evenimentul de încheiere a reunit și absolvenți ai programului FLEX, care au împărtășit experiențele lor de studii în Statele Unite și au răspuns întrebărilor adresate de tinerii participanți. Totodată, cei prezenți și-au exersat abilitățile de comunicare în limba engleză prin quiz-uri, Bingo tematic, provocări de echipă și alte activități interactive organizate împreună cu voluntarii American Spaces.
Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram. Dacă dețineți informații suplimentare, nu ezitați să ne contactați.

