Gabriela Chiriac

Participanții la Războiul din Transnistria ar putea primi alocații cu 250 de lei mai mari

Cuantumul alocației lunare de stat acordate mai multor categorii de populație ar putea fi majorat începând cu 1 aprilie 2023. Proiectul prevede creșterea alocației oferite participanților la războiul de pe Nistru, la acţiunile de luptă din Afganistan şi la...

/VIDEO/ Minut de reculegere pentru eroii țării noastre. La Bălți sunt comemorați cei care au murit în Războiul din Transnistria

Un minut de reculegere și mii de flori depuse în memoria celor care și-au pierdut viața în Războiul din Transnistria. În doar patru luni, acest război a reușit să curme viața a mii de familii din țara noastră. La...

Tinerii din Râșcani confecționează mărțișoare și adună bani pentru implementarea proiectelor comunitare

Membrii Fondul pentru Tineri Rîșcani au confecționat, și în acest an, mărțișoare pe care le vor vinde, iar banii colectați vor fi investiți în finanțarea proiectelor tinerilor în cadrul programului de granturi mici. Mărțișoarele au fost confecționate în cadrul unui...

Dorin Recean: Este clar că Rusia nu poate ajunge militar în Republica Moldova

Nu există pericole de ordin miliar la adresa Republicii Moldova, însă există tentative din partea unor grupuri care servesc intereselor Rusiei de a destabiliza situația. Declarația aparține premierului Dorin Recean și a fost făcută pentru presa din România în...

Horoscopul zilei de astăzi – 2 martie

O zi cu reușite. O s-avem motive de bucurie, o să le oferim și noi altora mici surprize care să le ridice moralul și va fi un schimb reciproc avantajos! Vibrația zilei este 2 și o să ne pese de...

Putin interzice folosirea cuvintelor străine în instituțiile de stat din Rusia

Președintele rus Vladimir Putin a promulgat o lege care le interzice oficialilor guvernamentali să folosească cuvinte străine în documente oficiale și corespondență, dar și în vocabularul uzual, în timp ce se află la serviciu, scrie The Moscow Times, citat...

/VIDEO/ Un bărbat, reținut după ce ar fi amenințat cu un pistol un locuitor al Chișinăului

Un bărbat de 35 din Vadul lui Vodă a fost reținut de oamenii legii după ce ar fi amenințat cu un pistol pneumatic un locuitor al unui bloc din sectorul Ciocana al Capitalei.  Conform datelor prezentate, pe data de 19...

/VIDEO/ De ziua lui Ion Creangă, la Bălți, se citesc „Amintiri din Copilărie”

Amintirile din Copilărie ai lui Creangă sunt transmise din generație în generație ca o adevărată comoară. 1 martie pentru întregul popor român nu este doar prima zi a primăverii, ci și ziua în care ne amintim de marele scriitor....

Primăvara vine cu ieftinirea carburanților. Vezi cât va costa un litru de motorină și unul de benzină

Ieftinire îmbucurătoare pentru șoferi. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a afișat prețurile la benzină și motorină, pentru miercuri, 1 martie. Prin urmare, pentru un litru de benzină, șoferii vor trebui să scoată din buzunar 24,58 lei, cu 7...

Președintelui interimar al Asociației Judecătorilor: Pentru 30 de oameni cu probleme de integritate, se distruge puterea judecătorească

Reforma justiției, demarată de guvernarea PAS, riscă să eșueze. Avertizările vin din partea președintelui interimar al Asociației Judecătorilor din Republica Moldova, Ion Chirtoacă. Potrivit magistratului, în lupta cu unele persoane asupra cărora planează suspiciuni de corupție, guvernarea ar putea...

About Me

2236 ARTICOLE
0 COMENTARII
- Advertisement -spot_img

Latest News

/VIDEO/ Stația de tratare a apei din Edineț, dată în exploatare. Peste 25 de mii de locuitori vor beneficia de apă potabilă de calitate

Peste 25 de mii de locuitori din municipiul Edineț și orașul Cupcini vor avea, în sfârșit, acces la apă...
- Advertisement -spot_img