Știri

Un bărbat și un copil de 2 ani au ajuns la spital în urma unui accident produs în raionul Sângerei

Un bărbat, dar și nepotul acestuia de numai 2 anișori, au ajuns la spital, după ce motocicleta pe care se deplasau a fost lovită de un automobil. Accidentul s-a produs duminică, în jurul orei 12.10, la intrarea în orașul Biruința,...

Vlad Filat revine la cârma partidului pe care la condus

Vlad Filat a fost reales în funcţia de preşedinte al Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), formaţiune pe care a fondat-o în octombrie 2007. Anunțul a fost făcut public de către Alexandru Bujorean, vicepreședintele partidului, după ședința Congresului Extraordinar al...

Într-o localitate din raionul Sângerei se construiește o sală pentru studii în aer liber

Noul an școlar vine cu o surpriză pentru elevii gimnaziului din satul Ciuciuieni, raionul Sângerei. Peste o sută de elevi din instituție, vor face câte o lecție pe zi în aer liber. Aceştia vor avea la dispoziţie un spaţiu...

Un primar din raionul Râșcani s-a stins din viață

Primarul satului Corlăteni din raionul Râșcani, Anatolie Baciu, s-a stins din viață. Acesta este al patrulea deces în rândul primarilor din ultimele luni. „Un om extrem de prietenos, am pierdut un prieten adevărat, sincere condoleanțe familiei”, a scris deputatul PSRM...

În două localități din nordul țării se aleg primarii odată cu alegerile prezidențiale

Locuitorii din comuna Chetriș, raionul Fălești, dar și cei din satul Dubna, raionul Soroca, își vor alege primarul la data de 1 noiembrie, odată cu alegerile prezidențiale.   Data a fost stabilită de către Comisia Electorală Centrală (CEC). Încetarea înainte...

CEC a anunțat de când va începe perioada electorală pentru alegerile prezidențiale

Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat programul calendaristic pentru realizarea acţiunilor de organizare şi desfăşurare a alegerilor pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova din 1 noiembrie 2020. Astfel, perioada electorală pentru alegerile prezidențiale va începe la 25 august curent. Documentul...

Grădinițele private se redeschid din 17 august

Grădinițele private își reiau activitatea începând cu ziua de luni, 17 august. O decizie în acest sens a fost luată de Comisia Națională Extraordinară pentru Sănătate Publică (CNESP). Redeschiderea instituțiilor va fi posibilă doar cu respectarea instrucțiunii privind pregătirea instituțiilor de...

Un medic din Bălți a trecut în neființă

Medicul fizioterapeut, Victor Dubceac, din orașul Bălți a trecut în neființă. Anunțul despre moartea cadrului medical a fost făcut pe pagina oficială a Spitalului din Bălți. „A fost un foarte bun specialist, care s-a dedicat cu profund devotament şi responsabilitate profesiei...

Atenție! Un nou Cod Galben de pericol excepțional de incendiu pe întreg teritoriul țării

Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a emis un nou Cod Galben de pericol excepțional de incendiu de clasa V, pe întreg teritoriul țării. Avertizarea intră în vigoare de astăzi, 15 august și este valabilă până la 21 august. Asfel, pompierii...

/VIDEO/ Un deținut al penitenciarului din Soroca șantaja o femeie că îi va publica pozele intime

Un deținut de la penitenciarul din Soroca, în vârstă de 26 ani, este cercetat penal pentru șantaj. Acesta găsea femei pe internet și iniția cu ele conversații, după care le determina să-i trimită poze intime, iar apoi cerea bani...

Ultimile știri

Canicula face victime: 19 persoane au avut nevoie de ambulanță într-o singură săptămână

Temperaturile extreme din ultimele zile au provocat zeci de urgențe medicale în Republica Moldova. Potrivit IMSP Centrul Național de...