Cod galben de caniculă în Republica Moldova. Recomandările IGSU pentru populație

Citește și:

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) avertizează populația să respecte măsurile de protecție pe fondul temperaturilor ridicate prognozate pentru data de 22 iunie. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, pe întreg teritoriul Republicii Moldova este valabil un Cod galben de caniculă, temperaturile maxime ale aerului urmând să atingă valori cuprinse între +33 și +35°C.

În aceste condiții, salvatorii recomandă evitarea deplasărilor și a activităților desfășurate în aer liber în intervalul orelor de vârf, când disconfortul termic este accentuat.

O atenție deosebită trebuie acordată persoanelor vulnerabile, precum copiii, vârstnicii, femeile însărcinate și persoanele care suferă de afecțiuni cronice sau cardiovasculare. Pentru prevenirea deshidratării și a efectelor negative provocate de temperaturile ridicate, specialiștii recomandă consumul regulat de apă, purtarea hainelor lejere, în culori deschise, precum și utilizarea mijloacelor de protecție împotriva razelor ultraviolete.

- Advertisement -

Totodată, adulții sunt îndemnați să nu lase copiii nesupravegheați în autoturisme staționate sau în încăperi insuficient ventilate, deoarece căldura excesivă poate pune în pericol sănătatea și viața acestora.

În contextul sezonului estival, IGSU reamintește și importanța respectării regulilor de siguranță în apropierea bazinelor acvatice. Scăldatul este recomandat doar în locuri special amenajate și supravegheate, iar copiii trebuie monitorizați permanent de către adulți.

Pentru a evita șocul termic, specialiștii recomandă evitarea intrării bruște în apă după o expunere îndelungată la soare. Organismul trebuie răcorit treptat înainte de înot.

De asemenea, consumul de băuturi alcoolice înainte sau în timpul scăldatului este strict nerecomandat, deoarece reduce capacitatea de reacție și crește riscul producerii accidentelor.

Pe fondul temperaturilor ridicate și al uscăciunii vegetației, cetățenii sunt îndemnați să evite utilizarea focului deschis în apropierea terenurilor agricole, pădurilor, zonelor cu vegetație uscată și spațiilor de agrement, pentru a preveni izbucnirea incendiilor.

În situații de urgență, cetățenii sunt îndemnați să apeleze numărul unic de urgență 112.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram. Dacă dețineți informații suplimentare, nu ezitați să ne contactați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Tragedie pe traseul R6: Doi polițiști de patrulare au murit după ce au fost izbiți de o mașină în Grigorăuca. Șoferul ar fi adormit...

Cei doi polițiști de patrulare loviți în plin de un autoturism pe traseul R6, în localitatea Grigorăuca, raionul Sîngerei,...

Doi polițiști, loviți violent de un automobil la Sîngerei. Sunt în stare extrem de gravă

Un grav accident s-a produs în după-amiaza zilei de astăzi pe traseul R6, în satul Grigorăuca din raionul Sîngerei....
  sursa: cursbnm.md