32°C
Cer senin
Top știri

Curtea de Conturi constată probleme în gestionarea patrimoniului și banilor publici la Bălți

Municipiul Bălți are în evidența contabilă peste 1 400 de hectare de terenuri, evaluate la circa 3 miliarde de lei, însă dreptul de proprietate este înregistrat doar pentru aproximativ 860 de hectare. Totodată, autoritățile locale nu dispun de o evidență completă a patrimoniului, iar unele terenuri sunt subevaluate cu peste 19 milioane de lei. Constatările se conțin în raportul Curții de Conturi privind auditul financiar al municipiului pentru anul 2025, transmite IPN.

Auditorii au identificat probleme și la evidența bunurilor transmise în gestiunea întreprinderilor și instituțiilor municipale, în valoare de peste 911 milioane de lei. De asemenea, infrastructură publică de aproape 186 de milioane de lei a fost înregistrată greșit, iar pentru mijloace fixe de circa 233 de milioane de lei nu a fost calculată uzura în perioada 2017-2025.

Reprezentanții Primăriei Bălți au declarat că municipalitatea va inventaria bunurile și va întreprinde măsuri pentru înregistrarea acestora. Curtea de Conturi a atenționat însă că probleme similare se repetă și necesită o abordare la nivelul întregului patrimoniu municipal.

Auditul a scos la iveală deficiențe și în achizițiile publice. Într-un caz, servicii similare în valoare de 895 de mii de lei au fost contractate în aceeași zi prin șapte contracte de valoare mică, ceea ce prezintă risc de divizare a achiziției. Pentru alte lucrări și servicii de peste 55 de milioane de lei, Primăria nu ar fi justificat suficient necesitatea acestora.

În cazul unor contracte pentru întreținerea drumurilor, auditorii au constatat că au fost executate doar 42 din cele 289 de tipuri de lucrări prevăzute inițial. Totodată, într-un alt caz, lucrările de asfaltare au fost achitate la un preț mai mare decât cel prevăzut în contract, generând plăți suplimentare de aproximativ 136 de mii de lei. Primăria susține că diferența a fost cauzată de aplicarea unui strat de asfalt mai gros.

Curtea de Conturi a mai constatat lipsa unor mecanisme suficiente de monitorizare a contractului de concesionare a sistemului de epurare a apelor uzate. Potrivit auditului, investițiile confirmate pentru perioada verificată au fost cu aproximativ 31,3 milioane de lei mai mici decât cele prevăzute. Primăria afirmă că discută cu partenerul privat revenirea serviciului de canalizare în gestiunea municipiului.

Neclarități au fost constatate și în cazul unei datorii de aproximativ 32 de milioane de lei pentru cazarea refugiaților la Hotelul Bălți. Ministerul Muncii și Protecției Sociale susține că unele cheltuieli nu erau eligibile sau nu aveau documente justificative, iar Primăria spune că încearcă să clarifice situația.

În urma auditului, Curtea de Conturi a emis o opinie contrară asupra rapoartelor financiare ale municipiului Bălți, menționând că problemele constatate afectează evidența patrimoniului, cheltuielile și organizarea contabilității.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram. Dacă dețineți informații suplimentare, nu ezitați să ne contactați.

"
"
"
"

CITEȘTE ȘI ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

"
"

Ultimele știri

"
"

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
32 °C
Cer senin Simte ca 31°C
Umiditate 31%
Vânt 5 km/h NE
Presiune 1017 hPa
Prognoză 5 zile
Vin
30°C
0%
Sâm
33°C
0%
Dum
33°C
0%
Lun
34°C
0%
Mar
29°C
0%