Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, Joseph Mark Burkhalter, a efectuat marți, 3 noiembrie 2026, prima sa vizită oficială în municipiul Bălți. Diplomatul american a avut o întrevedere cu primarul Alexandr Petkov, în cadrul căreia au fost discutate perspectivele atragerii investițiilor americane și dezvoltării cooperării economice.
Potrivit Primăriei Bălți, discuțiile s-au axat pe posibilitățile de modernizare a infrastructurii urbane și pe identificarea unor noi oportunități de colaborare între municipiu și partenerii americani.
Un alt subiect abordat a fost consolidarea rolului municipiului Bălți în calitate de centru logistic regional, în contextul procesului de reconstrucție a Ucrainei.
Într-o postare pe pagina sa oficială, primarul Alexandr Petkov și-a exprimat încrederea că această întrevedere va deschide noi perspective de cooperare cu Statele Unite ale Americii și va contribui la dezvoltarea unor proiecte comune în beneficiul municipiului și al locuitorilor săi.
Deocamdată, autoritățile locale nu au anunțat semnarea unor acorduri, lansarea unor proiecte concrete sau valoarea unor eventuale investiții americane în municipiul Bălți.


