Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu a emis un Cod galben de caniculă pentru ziua de 2 iulie 2026, avertizând că temperaturile maxime ale aerului vor atinge +33…+34°C în zonele vizate.

Avertizarea meteorologică a fost emisă la data de 1 iulie, ora 13:00, și este valabilă pe parcursul zilei de joi, 2 iulie.
Potrivit meteorologilor, zonele afectate sunt indicate pe harta oficială publicată de IP „Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu”. Instituția precizează că avertizarea poate fi actualizată în funcție de evoluția fenomenelor meteorologice.
Specialiștii recomandă populației să evite expunerea prelungită la soare în orele de vârf, să consume suficiente lichide, să poarte haine lejere și deschise la culoare și să limiteze efortul fizic în aer liber.
Mai multe informații despre evoluția vremii pot fi consultate pe pagina oficială www.meteo.md.
Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram. Dacă dețineți informații suplimentare, nu ezitați să ne contactați.

