Experții Secției tehnico-explozive a Poliției au finalizat cercetările în extravilanul satului Ivancea, raionul Orhei, unde în seara precedentă a fost localizat locul exploziei unei drone. Potrivit constatărilor preliminare, aparatul de zbor fără pilot ar fi explodat după ce a lovit arborii dintr-o fâșie forestieră aflată lângă traseul G72, la aproximativ zece metri de carosabil.








La locul principal al exploziei, specialiștii au identificat un crater cu diametrul de aproximativ 50 de centimetri și o adâncime de circa 30 de centimetri. Pe o rază de aproximativ 30 de metri, arborii au fost deteriorați de suflul exploziei, fiind constatate și urme ale efectului termic.
Alte două cratere au fost găsite la aproximativ 15 metri de locul principal al deflagrației, pe marginea carosabilului. Potrivit Poliției, acestea au diametre de aproximativ 50, respectiv 30 de centimetri.
Pe o rază de circa 120 de metri, experții au găsit multiple fragmente ale aparatului de zbor. Printre acestea se numără componente ale aripilor din spate care poartă marcajul „Герань-4”, blocuri electronice și elemente ale sistemului de propulsie.
Poliția precizează că a fost identificat inclusiv un motor turboreactiv care prezintă urme ale efectului termic. Toate componentele recuperate de la fața locului au fost transmise pentru expertiză. În informațiile prezentate de Poliție nu sunt menționate persoane rănite.