Un bărbat de 45 de ani și-a pierdut viața în urma unui grav accident rutier, produs în dimineața zilei de 5 noiembrie, pe traseul G-132, între localitățile Baimaclia și Tartaul, raionul Cantemir. Căruța în care se afla a fost lovită din spate de un automobil.
Potrivit informațiilor preliminare oferite de Poliție, un bărbat de 54 de ani, aflat la volanul unui automobil de marca Honda, a tamponat din spate un vehicul cu tracțiune animală, care se deplasa în aceeași direcție.
În urma impactului, căruțașul, în vârstă de 45 de ani, a suferit traumatisme incompatibile cu viața și a decedat la fața locului.
Șoferul automobilului a fost supus testării alcoolscopice, iar rezultatul a fost negativ.
Polițiștii din Cantemir documentează circumstanțele producerii accidentului.
