O grupare criminală specializată în escrocherii prin metoda „angajaților instituțiilor statului” a fost destructurată de polițiștii din Bălți, în comun cu procurorii. Patru suspecți au fost reținuți în flagrant.
Potrivit oamenilor legii, au fost documentate două cazuri de fraudă, în urma cărora două persoane au fost prejudiciate cu peste 720 de mii de lei. Totodată, polițiștii au reușit să prevină alte două tentative de escrocherie.
Suspecții reținuți sunt un tânăr de 19 ani, cetățean ucrainean, și trei minori de 16 ani. Aceștia sunt bănuiți că ar fi activat în calitate de curieri ai grupării criminale.
Victimele, în vârstă de 50 și 66 de ani, ar fi fost contactate telefonic de persoane care se prezentau drept reprezentanți ai unor instituții ale statului. Acestea le-ar fi convins că sunt implicate într-o pretinsă anchetă și că trebuie să transmită banii pentru „verificare”.
Conform informațiilor prezentate de poliție, suspecții preluau banii de la victime și îi transmiteau organizatorilor schemei, contra unor recompense.
Pe caz au fost inițiate cauze penale pentru escrocherie și tentativă de escrocherie în proporții deosebit de mari. Oamenii legii continuă investigațiile pentru identificarea tuturor persoanelor implicate.
Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram. Dacă dețineți informații suplimentare, nu ezitați să ne contactați.