Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a acceptat cererea de demisie a Anei Revenco din funcția de directoare a Centrului pentru Comunicare Strategică și Contracarare a Dezinformării și a semnat decretul privind numirea Lilianei Vițu la conducerea instituției.
Șefa statului i-a mulțumit Anei Revenco pentru activitatea desfășurată și pentru contribuția la crearea Centrului. Potrivit Maiei Sandu, instituția are un rol important în consolidarea rezilienței Republicii Moldova în fața dezinformării și a ingerințelor străine.
„Îi mulțumesc pentru munca depusă la conducerea Centrului și pentru rolul pe care l-a avut în construirea acestei instituții. Într-un context regional și de securitate fără precedent, doamna Revenco a pus bazele unei structuri esențiale pentru consolidarea rezilienței Republicii Moldova”, a declarat Maia Sandu.
Totodată, președinta și-a exprimat încrederea că Liliana Vițu va continua dezvoltarea instituției și consolidarea capacității societății de a răspunde provocărilor din spațiul informațional.
Liliana Vițu are peste 25 de ani de experiență în domeniul mass-media și al comunicării. În ultimii aproape cinci ani, aceasta a condus Consiliul Audiovizualului, instituție de reglementare pe care, potrivit Președinției, a aliniat-o la standardele europene.
Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram. Dacă dețineți informații suplimentare, nu ezitați să ne contactați.