11°C
Cer acoperit de nori
Top știri

Ministerul Culturii a publicat lista artiștilor din CSI ale căror concerte nu sunt recomandate în Republica Moldova

Ministerul Culturii a publicat lista artiștilor din țările Comunității Statelor Independente (CSI) ale căror concerte și participări la evenimente cultural-artistice nu sunt recomandate pe teritoriul Republicii Moldova.

Potrivit instituției, lista a fost întocmită în baza solicitărilor primite până în prezent de la instituțiile publice de cultură și companiile de impresariat, ca urmare a circularei transmise în februarie 2026. Prin aceasta, organizatorii au fost îndemnați să informeze în prealabil ministerul despre intenția de a invita sau implica artiști din străinătate, în special din statele CSI și din țări condamnate de comunitatea internațională pentru agresiune armată.

Ministerul precizează că documentul are caracter de recomandare și va fi actualizat pe măsură ce vor fi recepționate noi solicitări din partea organizatorilor de evenimente.

Reprezentanții instituției subliniază că măsura nu interzice organizarea concertelor și nici nu limitează colaborările culturale internaționale. Scopul acesteia este prevenirea situațiilor în care desfășurarea unor evenimente ar putea genera riscuri de securitate pentru Republica Moldova.

Totodată, Ministerul Culturii avertizează că organizatorii care aleg să invite artiști incluși în această listă sau persoane publice care au susținut ori justificat agresiuni armate își asumă eventualele consecințe. Printre acestea se numără posibilitatea ca artiștii invitați să nu fie admiși pe teritoriul Republicii Moldova, ceea ce ar putea duce la anularea evenimentelor și la prejudicii de imagine pentru organizatori și partenerii implicați.

Ministerul recomandă organizatorilor să solicite opinia instituției înainte de anunțarea publică a evenimentelor și înainte de punerea în vânzare a biletelor, pentru a evita eventualele probleme legate de desfășurarea acestora.

Lista completă a artiștilor poate fi consultată pe pagina oficială a Ministerului Culturii.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram. Dacă dețineți informații suplimentare, nu ezitați să ne contactați.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
11 °C
Cer acoperit de nori Simte ca 10°C
Umiditate 76%
Vânt 21 km/h V
Presiune 1016 hPa
Prognoză 5 zile
Joi
16°C
2%
Vin
17°C
0%
Sâm
19°C
0%
Dum
19°C
0%
Lun
19°C
82%