8°C
Cer acoperit de nori
Top știri

Moldova se aliniază sistemului european Prüm II. Polițiștii vor putea verifica automat date ADN, amprente și vehicule

Republica Moldova face un nou pas în consolidarea cooperării polițienești cu statele europene. Parlamentul a votat, pe 17 septembrie, în lectura a doua proiectul legii privind cooperarea polițienească internațională, care creează cadrul pentru schimbul mai rapid de informații între autoritățile de aplicare a legii.

Noile prevederi aliniază cadrul național la mecanismul european Prüm II, destinat schimbului automatizat de date pentru prevenirea și investigarea infracțiunilor transfrontaliere. Guvernul aprobase proiectul în luna august.

Prin acest mecanism vor putea fi verificate și comparate profiluri ADN, date dactiloscopice, informații despre vehicule și imagini faciale. Schimbul de informații va viza și evidențe ale poliției, persoane dispărute, documente de călătorie declarate furate sau pierdute, precum și date necesare pentru prevenirea infracțiunilor de terorism.

De exemplu, un profil ADN obținut într-o anchetă desfășurată în Republica Moldova ar putea fi comparat cu informațiile disponibile într-un alt stat european. Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, acest lucru ar urma să faciliteze identificarea persoanelor implicate în infracțiuni și stabilirea unor legături între cauze investigate în diferite țări.

Proiectul prevede și instituirea unui Punct unic de contact pentru cooperarea polițienească internațională în cadrul Inspectoratului General al Poliției. Totodată, sunt stabilite cerințe privind protecția datelor cu caracter personal, securitatea informațiilor și posibilitatea de a urmări accesările efectuate în sistem.

Potrivit MAI, aplicarea noului mecanism urmărește să accelereze schimbul de informații cu autoritățile europene și să sprijine investigarea criminalității cu caracter transfrontalier.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
8 °C
Cer acoperit de nori Simte ca 6°C
Umiditate 84%
Vânt 14 km/h N
Presiune 1024 hPa
Prognoză 5 zile
Mie
9°C
0%
Joi
8°C
0%
Vin
7°C
21%
Sâm
5°C
0%
Dum
5°C
0%