Crește numărul consumatorilor, dar și a traficanților de substanțe interzise. De la începutul anului curent, în Republica Moldova au fost depistați 1400 de consumatori de droguri, afirmă autoritățile, potrivit cărora, în tot anul trecut au fost înregistrați 1.200 de indivizi. Datele au fost prezentate astăzi cu ocazia Zilei Internaționale de luptă împotriva drogurilor, scrie jurnal.md.
ALEXEI GROSU șef adjunct INSP: „Aceasta este o boală, care trebuie să fie tratată. Conform cadrului legal din Moldova, persoana care benevol predă substanțele narcotice care sunt destinate pentru consum, și este de-acord să urmeze un curs de reabilitare într-o organizație de stat care prestează servicii, poate fi scutită de răspunderea contravențională.”
De programul de reabilitare inclus în campania ”Oamenii au prioritate”, care s-a desfășurat la Anenii Noi, a beneficiat Alexandru, care a fost dependent de droguri zece ani.
ALEXEI GROSU șef adjunct INSP: „Este răspundere sub formă de amendă dar și privațiune de libertate, până la cinci ani.”
Campania lansată de autorități în contextul Zilei mondiale împotriva drogurilor vine să se opună riscurilor și efectelor nocive printr-un șir de exemple concrete depistate de către autorități, la inițiativa Inspectoratului General de Poliție, în colaborare cu Inspectoratul Național de Securitate Publică cu sprijinul financiar al Instituției Publice Unitatea de Coordonare, Implementare si monitorizare a proiectelor in domeniul sănătății.
Ziua Internaţională de Luptă împotriva consumului și traficului ilicit de droguri este marcată astăzi în întreaga lume. Numărul consumatorilor de droguri a crescut puternic la nivel mondial în deceniul 2011-2021, arată cele mai recente date publicate de Biroul ONU pentru Droguri și Criminalitate. Raportul din 2023 privind situația drogurilor la nivel mondial indică faptul că numărul persoanelor care consumă droguri a crescut cu 23% în acest interval, ajungând în 2021 la 296 milioane față de 240 milioane, la începutul deceniului.