20°C
Cer acoperit de nori
Top știri

Patru moldoveni, arestați după ce au încercat să transporte ilegal șapte migranți spre România

O rețea specializată în organizarea migrației ilegale peste frontiera moldo-română a fost destructurată de Poliția de Frontieră, în urma unei operațiuni desfășurate sub coordonarea Procuraturii Ungheni. Patru cetățeni ai Republicii Moldova au fost reținuți, fiind suspectați că facilitau trecerea ilegală a migranților către statele Uniunii Europene.

Potrivit Poliției de Frontieră, în apropierea localității Buzduganii de Jos, raionul Ungheni, o patrulă mixtă a Sectorului Poliției de Frontieră Valea Mare a depistat șapte cetățeni ai Bangladeshului, cu vârste cuprinse între 22 și 38 de ani. Aceștia se deplasau prin fâșia de protecție a frontierei de stat, în direcția râului Prut, cu intenția de a traversa ilegal frontiera spre România.

În timpul audierilor, migranții au declarat că intenționau să ajungă în state ale Uniunii Europene și că urmau să achite câte 1.000 de euro fiecare pentru serviciile oferite de organizatorii rețelei.

În urma măsurilor speciale de investigație și a acțiunilor de urmărire penală, ofițerii Poliției de Frontieră, cu sprijinul Direcției acțiuni speciale la frontieră și sub conducerea Procuraturii Ungheni, au identificat și reținut patru cetățeni ai Republicii Moldova, cu vârste între 19 și 31 de ani.

Anchetatorii susțin că suspecții aveau roluri bine stabilite în cadrul grupării, de la identificarea migranților și transportarea acestora până în apropierea râului Prut, până la organizarea traversării clandestine a frontierei cu ajutorul unei bărci gonflabile.

Cei patru au fost reținuți pentru 72 de ore, iar ulterior, la solicitarea Procuraturii Ungheni, instanța a dispus aplicarea măsurilor preventive pentru 30 de zile. Trei dintre suspecți au fost plasați în arest preventiv, iar unul în arest la domiciliu.

Persoanele sunt cercetate penal pentru organizarea migrației ilegale în cadrul unui grup criminal organizat. Potrivit legislației, acestea beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

Poliția de Frontieră precizează că investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului și identificarea tuturor persoanelor implicate în rețeaua de migrație ilegală.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram. Dacă dețineți informații suplimentare, nu ezitați să ne contactați.

"
"

CITEȘTE ȘI ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

"
"

Ultimele știri

"
"

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
20 °C
Cer acoperit de nori Simte ca 19°C
Umiditate 52%
Vânt 16 km/h SE
Presiune 1006 hPa
Prognoză 5 zile
Mar
24°C
0%
Mie
24°C
0%
Joi
33°C
0%
Vin
37°C
0%
Sâm
35°C
0%