17°C
Ploaie moderată
Top știri

Edificarea construcțiilor capitale în zonele spațiilor verzi ar putea fi interzisă

Edificarea construcțiilor capitale în zonele spațiilor verzi ar putea fi interzisă

Edificarea construcțiilor în zonele spațiilor verzi ale localităților urbane și rurale ar putea fi interzisă. Membrii Comisiei juridice, numiri și imunități au aprobat, în cadrul ședinței din 3 octombrie, coraportul pentru un proiect de lege, în acest sens.

În nota informativă, autorii documentului stipulează că aceste modificări legislative sunt necesare, pentru a stopa actele de corupție și de protecționism.

Astfel, administrația publică locală va putea emite doar autorizații pentru amplasarea obiectivelor și instalațiilor compatibile cu spațiile verzi, și anume a celor pentru practicarea sportului, jocurilor și odihnei, sau a obiectivelor cu caracter cultural-artistic.

De asemenea, inițiativa legislativă prevede și modificarea Codului contravențional, pentru sancționarea faptelor de construcție sau amplasare neautorizată a obiectivelor pe teritoriul spațiilor verzi, proprietate publică.

Totodată, se propune ca nu doar Inspectoratul pentru Protecția Mediului să constate și să sancționeze amplasarea neautorizată a obiectivelor pe teritoriul spațiilor verzi, ci și administrația publică locală, delegând atribuțiile de agent constatator organelor executive ale APL, iar cele de examinare și sancționare – Comisiei administrative constituite pe lângă APL.

Proiectul urmează să fie propus spre aprobare în prima lectură plenului Parlamentului.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram

"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
17 °C
Ploaie moderată Simte ca 17°C
Umiditate 83%
Vânt 21 km/h NV
Presiune 1014 hPa
Prognoză 5 zile
Lun
17°C
100%
Mar
16°C
60%
Mie
15°C
80%
Joi
16°C
20%
Vin
19°C
0%