Pașaport

Moldovenii vor putea călători fără viză în Emiratele Arabe Unite, începând cu 5 septembrie 2025

Cetățenii Republicii Moldova nu vor mai avea nevoie de viză pentru a călători în Emiratele Arabe Unite (EAU), începând cu data de 5 septembrie 2025. Decizia vine după semnarea unui Memorandum de Înțelegere între autoritățile din cele două țări. Documentul...

Acte de identitate – disponibile acum la orice Centru multifuncțional, indiferent de domiciliu

Cetățenii Republicii Moldova pot obține pașaportul sau noua carte de identitate emisă recent de Agenția Servicii Publice (ASP) la orice Centru multifuncțional, fără a fi limitați de regiunea de domiciliu. ASP anunță că nu mai este necesar ca solicitările privind...

Moldovenii care dețin cetățenia României ar putea călători fără vize în SUA din 2025

România îndeplinește formal condițiile pentru Visa Waiver, adică liberalizarea regimului de călătorii. Anunțul a fost făcut de ambasadorul trimis de Bucureşti la Washington, Andrei Muraru, transmite realitatea.md.  Diplomatul român a precizat că ultima condiție necesară a fost îndeplinită, transmite Agerpres....

Topul celor mai puternice pașapoarte din lume. Ce loc ocupă pașaportul moldovenesc

În topul celor mai puternice pașapoarte din lume Moldova ocupă locul 88 și, dintre țările CSI, se situează pe poziții mai bune ca Rusia, care se află pe locul 94, dar și decât alte țări ex-sovietice, transmite IPN cu...

ASP nu va perfecta pașapoarte în regim de urgență pe 30 și 31 martie

Pe 30 și 31 martie nu se vor perfecta pașapoarte în regim de urgență. Despre asta a anunțat Agenția Servicii Publice, care precizează că motivul este trecerea la noul sistem de personalizare a actelor.  În aceste două zile nu vor...

CEC: Pe teritoriul țării va fi permis votul și în baza pașaportului

Concertele sau manifestațiile culturale sunt interzise pe perioada campaniei electorale, care începe cu 30 de zile înainte de data alegerilor. Prevederea se regăsește în noua formulă a Codului Electoral și a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2023....

Din toamnă vom avea acte de identitate cu un grad sporit de securitate

Compania franceză SELP a fost desemnată câștigătoare pe cel de-al doilea lot al achiziției publice a echipamentelor necesare pentru perfectarea actelor de identitate. Procedura de achiziție a fost organizată repetat, după ce au fost depistate nereguli în organizarea primei...
- Advertisement -spot_img

Latest News

/VIDEO/ Pescuitul în Republica Moldova – între hobby, lege și braconaj

Pescuitul pare, la prima vedere, o activitate simplă: iei undița, mergi la râu și prinzi pește. În realitate, în...
- Advertisement -spot_img