20°C
Cer acoperit de nori
Top știri

Două cadavre, descoperite în iazul din Dănceni. Poliția cere ajutorul cetățenilor

Părțile de corp descoperite în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni, ar aparține cadavrelor a două persoane. Una dintre victime este de gen feminin, au stabilit preliminar oamenii legii în urma investigațiilor desfășurate la fața locului.

Potrivit Poliției, identificarea persoanelor este dificilă, întrucât până în prezent nu au fost găsite toate părțile corpurilor.

Scafandrierii continuă căutările în iaz pentru depistarea altor fragmente, iar polițiștii întreprind măsuri pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs cazul și pentru identificarea victimelor.

Totodată, medicii legiști urmează să stabilească sexul celei de-a doua persoane, precum și alte detalii relevante pentru anchetă.

Poliția îndeamnă cetățenii care au rude, prieteni sau cunoscuți dispăruți în ultimele două luni și despre dispariția cărora nu au fost anunțați oamenii legii să sesizeze imediat autoritățile.

Investigațiile continuă, iar Poliția urmează să ofere noi informații după stabilirea unor circumstanțe suplimentare.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram. Dacă dețineți informații suplimentare, nu ezitați să ne contactați.

"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

"
"

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
20 °C
Cer acoperit de nori Simte ca 20°C
Umiditate 68%
Vânt 15 km/h SE
Presiune 1016 hPa
Prognoză 5 zile
Sâm
21°C
78%
Dum
18°C
0%
Lun
18°C
0%
Mar
15°C
0%
Mie
21°C
0%