fbpx
14.5 C
Бэлць
miercuri, septembrie 18, 2024

Tripleţi abandonaţi în Maramureş, România. O femeie a născut doi băieţi şi o fetiţă, dar nu îi mai doreşte

Citește și:

Primii tripleți din sarcină naturală născuți la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare în ultimii aproape 17 ani de ani nu vor ajunge în sânul familiei. Mama lor, o femeie modestă din satul Finteșu Mic (comuna Satulung) i-a abandonat imediat după naștere. Din fericire, asistenții sociali le-au găsit deja familii astfel că micuții vor simți iubirea unei mame, scrie vasiledale.ro.

Tripleții, doi băieți și o fetiță, s-au născut acum trei săptămâni la Spitalul Județean Baia Mare prin cezariană. Procedura a decurs fără nicio problemă doar că imediat mama tripleților le-a transmis că dorește să îi abandoneze. Situația materială precara, dar și faptul că acasă mai are un copil, ar fi motivele care a determinat-o pe mamă să renunțe la cei trei copilași.

”În acest moment în Maternitatea Spitalului Județean de Urgență Baia Mare sunt trei copii, tripleți, proveniți dintr-o naștere recentă. Cei trei copii s-au născut prematur. Este vorba despre doi băieți și o fetiță. Ei au fost abandonați după naștere, motiv pentru care Maternitatea a luat legătura cu DGASPC și au intrat în evidența lor, urmând ca săptămâna viitoare cei doi băieței să fie dați în plasament unui asistent maternal. Fetița va fi dată aceluiași asistent maternal în momentul în care va ajunge la greutatea optimă pentru a fi externată. Starea lor de sănătate este bună, copiii sunt stabili, cresc. Totul este în regulă cu ei” a declarat dr. Bogdan Lucian, director medical Spitalul Județean de Urgență Baia Mare.

Imediat medicii au anunțat Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș. Asistenții au demarat procedurile legale în cazul abandonului familial și au căutat familii maternale. Băieții vor fiexternați în câteva zile și vor plasați la un asistent maternal. Fetița va mai rămâne câteva zile internată, urmând să fie dată și ea în plasament. 

”Pentru doi dintre cei trei nou-născuți va fi instituită în cel mai scurt timp o măsură de protecție specială la un asistent maternal profesionist din județul Maramureș. O măsură identică va fi instituită și celui de-al treilea nou-născut în momentul în care starea de sănătate va permite acest lucru” a declarat Adrian Mândru, purtător de cuvânt DGASPC Maramureș.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/VIDEO/ Clubul de karate Budokan Florești: excelență și dedicare în sport. Au adunat în palmares peste 1000 de medalii

De 11 ani, Clubul de karate Budokan Florești adună în palmares peste 1000 de medalii la competiții internaționale și...

Ucraina roagă România să doboare dronele rusești care zboară în apropiere de spațiul românesc

Ministrul ucrainean al Afacerilor Externe, Andrii Sybiha, a rugat partenerii români să analizeze posibilitatea de a doborî dronele rusești...
  sursa: cursbnm.md