fbpx
22.9 C
Бэлць
sâmbătă, octombrie 5, 2024

Un bărbat a fost reținut, după ce ar fi transportat ilegal șapte ucraineni. Era anunțat în căutare

Citește și:

Procurorii PCCOCS, de comun cu ofițerii Poliției de Frontieră, anunță reținerea unui cetățean al Moldovei din Dubăsari, pentru transportarea ilegală la Chișinău a șapte bărbați ucraineni apți pentru serviciul militar, pentru taxe cuprinse între $5.000 și $7.700 per persoană.

Bărbatul cu vârsta de peste 30 de ani îi prelua din regiunea transnistreană, după ce aceștia soseau acolo ilegal din Stepanovca, Ucraina. Din stânga Nistrului, acesta-i transportase pe cei trei ucraineni într-un hotel dintr-o localitate a municipiului Chișinău pentru tranzitarea Moldovei spre România.

Ulterior reținerii acestuia pentru 72 de ore, pe traseu în drum spre capitală, cu trei bărbați din Ucraina în mașină, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) urmează să-i prezinte învinuirea pentru organizarea migrației ilegale.

Anterior, bărbatul fusese anunțat în căutare într-un alt dosar de migrație ilegală. De asemenea, acesta urmează să fie cercetat și pentru transportarea ilegală a patru bărbați apți pentru serviciul militar din Kotovțî, Ucraina, contra taxelor de până la 7.700 euro.

Cercetarea penală continuă, timp în care bărbatul reținut beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Condamnat penal pentru că a luat la pumni un angajat al Inspecției pentru Protecția Mediului

Procuratura raionului Fălești anunță despre pronunțarea la 01 octombrie 2024 a unei sentințe de condamnare a unui bărbat de...

Incendiu puternic într-o gospodărie din Bălți, provocat de butelii de gaz

Un incendiu puternic a izbucnit vineri, 4 octombrie, într-o gospodărie din orașul Bălți, a informat pentru TV Nord, Liliana...
  sursa: cursbnm.md