34°C
Cer senin
Top știri

/VIDEO/ Absolvenții au ieșit relaxați de la BAC: ce spun despre proba la limba de instruire

Emoții, așteptări și primele impresii după examen. Astăzi elevii claselor a XII-a au susținut proba de bacalaureat la limba de instruire. În centrele de examen, candidații au ieșit din săli mai relaxați decât se așteptau, spunând că testul a fost accesibil, iar tema eseului — una ușor de abordat.

„ În linii generale examenul a fost ușor rezolvabil, textul ușor de înțeles, eseul despre dragoste, era destul de simplu să descrii această temă și să scrii. Ce planuri aveți pe viitor? Să mergeți în altă țară sau rămâneți? Cred că o să rămân. Ori la Chișinău, ori chiar aici la Bălți.”

„BAC-ul a fost super, mulțumim învățătoarei care ne-a pregătit tot anul și anume în zilele înainte de BAC. Pot spune că a fost ușor și peste așteptările mele, mă aștept la rezultate frumoase și cu succes să pășim la alte examene.”

„BAC-ul ușor. În principiu, cum poți să nu da-i BAC-ul dacă înveți 12 ani. Limba rusă, mai ales profilul real, clar lucru rusa, româna, acuș va fi engleza, acestea, pentru profilul real, sunt ușoare. Încolo matematica deja trebuie de gândit. Rusa ușor a mers, mai repede am ieșit fără îngrijorări, ne-am așezat încetișor am scris în voie, cu apă”.

„Eu mă așteptat că BAC-ul va fi mai greu, și itemii și tema eseului, a fost ca și la limba română, despre dragoste. Textul a fost oleacă pe altă temă decât m-am așteptat. Testul a fost ușor, tema la eseu tot, mie mi-a plăcut.”

„Am scris limba rusă, testul, nu pot să zic că a fost ușor, dar nici greu tare. Aștept nu mai puțin de un cinci, dar în general un șapte sau chiar opt.”

Profesorii spun că elevii s-au pregătit serios pentru prima probă importantă din sesiunea de bacalaureat și speră ca rezultatele să reflecte munca depusă.

OLGA CUCIURCA, profesoară: „Eu susțin elevii clasei a a XII-a A, profil real. Eu sunt diriginta lor, am 19 elevi aici, ei s-au pregătit foarte serios și sper că totți vor susține cu bine și notele vor fi la nivel.”

Emoții au avut nu doar elevii, ci și părinții care i-au așteptat în fața centrelor de examen. Unii spun că au trăit această zi chiar mai intens decât copiii lor.

„Eu am fetiță în clasa a XII-a de la liceul „Mihai Eminescu”, s-a pregătit bine, intensiv. Cine are cele mai mari emoții ea sau dumneavoastră? Eu am cele mai mari emoții pentru ea”.

Potrivit MEC la proba de astăzi 13.682 de elevi au susținut examenul la limba și literatura română, iar 2.682 de candidați — la limba și literatura rusă.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

"
"
"
"

CITEȘTE ȘI ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

"
"

Ultimele știri

"
"

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
34 °C
Cer senin Simte ca 32°C
Umiditate 26%
Vânt 8 km/h SE
Presiune 1017 hPa
Prognoză 5 zile
Dum
34°C
0%
Lun
34°C
0%
Mar
35°C
0%
Mie
37°C
0%
Joi
38°C
0%