Timp de opt zile tinerii cu vârste cuprinse între 14 și 20 de ani din toate regiunile Republicii Moldova au participat la Academia AnimaTron, un program național conceput pentru a cultiva leadership-ul civic și a stimula implicarea activă a tinerilor în procesele de transformare comunitară.
VICTOR OHNOVAN, participant: „Am decis să aplicăm la Animatron 2 cu o nouă idee, cumva era ideea din anul trecut, dar mai mare, mai cu impact și ne numește proiectul: „Premisa Civică”, de ce premisă? Pentru că, premisa presupune un început, un impuls ca să urmăm ceva după, deci premisa civică și-a propus să informeze tinerii, să facă training-uri pentru ei, anul trecut se implicau doar trei membri, dar acum am spus nu doar noi, dar și toată echipa MOVA, astfel, am făcut două training-uri, o masă rotundă cu APL pentru a afla prioritățile pe sectorul de tineret 2027 și într-un final am ieșit cu trei formulare de proiect pentru 2027.”
MIHAIELA TREASCO, participantă: „A fost un proiect foarte interesant, am învățat foarte multe lucruri noi, spre exemplu, să cerem informație de la primărie, cum corect să scriem o petiție, un demers, plus noi cunoștințe, a fost super.”
SAVELIE PANCENCO, participant: „Noi am colaborat foarte mult cu APL-ul, mai ales cu Primăria Orașului Sîngerei, Consiliul Raional Sîngerei și alte ONG-uri, noi am colaborat cu ei, am scris diferite demersuri, cum să rezolvăm problema noastră, aceasta a fost un foișor, spațiu pentru tineri, ca ei să poată să efectueze activități în timpul lor liber și să petreacă timpul.”
La evenimentul de totalizare, au fost prezenți participanți ai 13 echipe online și offline care au prezentat cele mai promițătoare 13 inițiative și care au beneficiat și de un sprijin financiar pentru implementarea ideilor.
NONNA MIHALCEAN, directoarea Centrului „ANIMA”: „Animatron este un program național pentru tineri și dezvoltarea activismului civic, în rândul tinerilor, este în ediție a doua și este implementat de ANIMA în parteneriat cu Centrul de Resurse pentru Adolescenți și Tineret CRAT din municipiul Bălți, cu susținerea Agenției Naționale pentru Tineret din fondurile oferite de MEC, este un program prin care venim la tinerii din întreaga țară ca să aducem mai aproape ce este comunicarea cu APL-ul, ce este plan de advocacy ce este activism civic și cum noi prin aceste tehnici practici putem să ne rezolvăm întrebările, necesitățile și interesele noastre la nivel local.”
NICOLETA LUCHIAN, manageră Centrului Raional de Tineret, Glodeni: „Este o colaborare de mai mulți ani și noi permanent avem o discuție și o colaborare foarte frumoasă pe diferite domenii, anul acesta am aplicat la programul de granturi și la programul de granturi cu Animatron, unde noi am aplicat cu două echipe și am fost câștigătoare, pe parcursul colaborării, noi avem permanent susținere și monitorizare, mentorat, ceea ce avem nevoie, este pus la dispoziția noastră.”
ALEXANDR PETROV, directorul Agenției Naționale pentru Tineret: „Anual, Agenția Națională a Tineretului lansează un anunț pentru organizațiile de tineret să aplice la un program de granturi. Organizațiile locale pot aplica cu un buget de 200 de mii, regionale cu 400 de mii și organizațiile care vor să implementeze un proiect de tineri național, pot beneficia de un buget de 600 de mii, iar astăzi suntem aici la Bălți, pentru că, proiectul dat este finanțat prin intermediul programului nostru de granturi, Anima fiind unul din beneficiarii noștri deja mai mulți ani consecutivi, implementează Animatron, ediția a II-a, în care noi putem să finanțăm inovația socială a tinerilor, în mod special pentru a dezvolta competența media.”
Proiectul „AnimaTron” este implementat de Anima în parteneriat cu CRAT, cu suportul Agenției Naționale pentru Tineret, în cadrul Programului anual de Granturi pentru Organizațiile de Tineret.