21°C
Cer acoperit de nori

PROIECTE CURENTE:

Top stiri

/VIDEO/ Fata a murit încercând să-și salveze fratele de la electrocutare. Vecinii, în stare de șoc

O tragedie s-a produs într-o gospodărie din municipiul Bălți, unde doi frați, de 11 și 7 ani, s-au electrocutat, preliminar, din cauza unui prelungitor defect. Potrivit rudelor, băiatul ar fi călcat pe cablu, iar sora lui ar fi încercat să-l tragă, moment în care a fost lovită de curent. Fata a murit la fața locului, iar fratele ei a fost transportat în stare gravă la Spitalul Clinic Bălți și internat în secția de terapie intensivă.

„Când a venit ieri ambulanța și poliția am aflat, mereu îi vedeam pe aici. Familie foarte bună și copiii. Nu pot până când (să vorbesc cu rudele), ei așa de tare au plâns noaptea, eu singură nu am dormit așa de multă lume era, este strașnic.”

„Sunt o familie bună, s-a întâmplat o nenorocire, ea are grijă de copii, îi îmbracă, hrănește, întotdeauna la magazin cumpără produse alimentare bune. Vecinii mi-au zis că au fost electrocutați. O tragedie foarte mare.”

„Sunt foarte cuminți, ei așa chiar dacă sunt din comunitatea romă, dar foarte cuminți. Tragedie, fetița foarte cuminte și așa frumoasă, dragă.”

Rudele spun că bunica a fost cea care tras semnalul de alarmă, părinții în acel timp nu se aflau acasă.

„Cumătru meu. -Da ce s-a întâmplat? Au fost curentați. Stăteau pe pat și băiatul a pus piciorul pe cablu și fata a vrut să-l tragă și tot curentul a mers spre fată și ea a decedat. Părinții sunt în șoc. -Erau acasă? Nu.”

Băiatul de șapte ani a fost transportat la Spitalul Clinic Bălți și internat de urgență în secția de terapie intensivă. Medicii spun că starea copilului este gravă, dar stabilă.

ANDREEA GALICI, purtătoarea de cuvânt a IMSP Bălți: „La ora 17:40 la Spitalul Clinic Bălți a fost transportat în stare gravă un minor de șapte ani, electrocutat cu șoc prin undă electrică, de urgență a fost internat la terapia intensivă. În prezent se află în stare gravă, dar stabilă.”

Poliția desfășoară cercetări pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs tragedia. Părinții și îngrijitorii sunt îndemnați să supravegheze permanent copiii, să nu le permită să utilizeze aparate electrice fără supravegherea unui adult și să înlocuiască imediat echipamentele electrice deteriorate sau defecte.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram. Dacă dețineți informații suplimentare, nu ezitați să ne contactați.

"
"
"
"

CITEȘTE ȘI ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

"
"

Ultimile știri

"
"

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
21 °C
Cer acoperit de nori Simte ca 21°C
Umiditate 49%
Vânt 23 km/h NV
Presiune 1014 hPa
Prognoză 5 zile
Vin
21°C
37%
Sâm
28°C
0%
Dum
23°C
0%
Lun
21°C
100%
Mar
25°C
0%