Parcul din satul Mihăileni, raionul Rîșcani, s-a transformat într-o clasă în aer liber, dar și într-un spațiu al jocului, prieteniei și descoperirilor. Zeci de copii au participat la o tabără de vară cu genericul „Descoperă locuri noi, cuvinte noi și prietenia”, unde au învățat limba engleză prin activități interactive, ateliere de creație, jocuri și ștafete pe echipe.
Pentru copii asemenea activități sunt o bună oportunitate de a învăța, juca și a face noi prieteni, totul prin aventură.
„Mă simt foarte bine pentru că astăzi mă aflu aici, avem experiențe noi, încercăm să interacționăm cu alți tineri de vârsta noastră, ne împărțim cu ideile. Aici putem să avem un loc aparte, în afara ecranelor, ne simțim mai bine.”
„Această tabară ne oferă experiențe noi, avem șansa să vorbim cu oameni de naționalități diferite. Activitățile au fost radar to be, am vorbit despre niște versete din Biblie. Îmi place, este ceva inutil pentru generația tânără, deoarece ne învață lucruri noi și ne putem dezvolta.”
„Sunt bucuroasă că am putut învăța lucruri noi. Petrec vara bine, cu prietenii, (taie cuvântul adică) în acest parc minunat, socializăm, găsesc prieteni noi.”
La Mihăileni tabara de vară a fost organizată pentru prima oară cu suportul autorităților locale.
ALINA MAGDALIUC, președinta AO „Speranța și Caritate”: „Noi avem un parteneriat foarte frumos cu primăria satului Mihăileni și cu școala la fel și am avut niște activități comune și ca rezultat am decis să facem această tabară de zi cu specificul studierii limbii engleză. Tabara include activități precum lecții de engleză, mâini dibace, vor fi starturi vesele. Participă copii începând cu vârsta de ani până la 16 ani.”
În total, la tabara de vara au participat 76 de copii.
Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram. Dacă dețineți informații suplimentare, nu ezitați să ne contactați.

