32°C
Câțiva nori
Top știri

/VIDEO/ Paternitatea dincolo de prejudecăți. Sfatul unui tată din Fălești pentru alți părinți

Pentru Marin Andronache din orașul Fălești, a fi tată înseamnă, înainte de toate, să fii prezent în viața copilului, să-l asculți și să-i oferi sprijin, respect și afecțiune. De șapte ani, el și soția sa îi cresc pe Damian și Evelina. Înainte de a deveni părinți, cei doi au avut temeri legate de felul în care vor fi priviți și de provocările pe care le-ar putea întâmpina, însă au ales să își întemeieze familia având încredere că implicarea și dragostea sunt esențiale în creșterea copiilor.

MARIN ANDRONACHE, tata: „Până a deveni părinți noi ne făceam griji, ne temeam de medici, pentru că una două, ei puteau să zică că suntem cu dizabilități și nu ne vom putea descurca, pentru ce vă trebuie copii, noi am spus că ne vom descurca, că vom da dragoste la copii, suflet și îi vom crește cu mândrie.”

Astăzi, Marin vorbește despre acele temeri ca despre o etapă firească a începutului de drum. Pe măsură ce Damian și Evelina au crescut, în familie au apărut și întrebări despre diferențele dintre oameni. Părinții au ales să le răspundă deschis, într-un limbaj pe care copiii să îl poată înțelege

MARIN ANDRONACHE, tata: „Ei se uită la alți copii și la alți părinți cum ei merg în picioare, sau îi duc unde ei doresc și deja ei ne întreabă, mama de ce ei sunt așa și noi așa, sau tata de ce sunt copii care au părinți perfect sănătoși dar noi suntem cu dizabilitate, noi le explicăm, Evelina mai des ne întreabă. Noi le zicem Evelina, uite ei sunt altfel, noi altfel, ei fac în felul lor, noi în al nostru, suntem oameni diferiți, părinți.”

După șapte ani de experiență ca tată, Marin spune că una dintre cele mai importante lecții pe care le-a învățat este că un copil are nevoie de implicarea constantă a părinților.

MARIN ANDRONACHE, tata: „Eu i-aș încuraja și i-aș spune să nu aibă frică să aibă un copil, dacă vine un copil pe lume trebuie să-i dea educație, să aibă stimă, dragoste de la părinți, să fie iubitor, să fie înțelegere cu copilul, eu de multe ori aud că chiar mulți părinți care au copii nu au înțelegere, stimă, sau sunt care au doi sau trei copii, dar îl iubesc pe unul și pe celălalt îl discriminează sau pe doi și pe al treilea îl discriminează, dar asta nu este bine pentru că orice copil are nevoie de dragoste, alinare, mângâiere, de o vorbă dulce.”

Efortul părinților este răsplătit printr-un puternic te iubesc venit din partea celor doi copii.

EVELINA ANDRONACHE, fiica: „Tatăl meu este ca o persoană din viața mea care îmi dă tot ce am nevoie pe lumea asta, îl iubesc foarte mult și o să-i fiu alături mereu când va avea nevoie de mine. Eu le zic că îi iubesc și chiar îi iubesc, ei mă învață cum să fiu cuminte și deșteaptă.”

DAMIAN ANDRONACHE, fiul: „Îi iubesc foarte mult, mă joc cu ei cu baloanele. Mama este soarele meu, tata este cristalul meu.”

Povestea familiei Andronache vorbește, înainte de toate, despre relația dintre părinți și copii și despre responsabilitatea pe care o presupune această legătură.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram. Dacă dețineți informații suplimentare, nu ezitați să ne contactați.

"
"

CITEȘTE ȘI ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

"
"

Ultimele știri

"
"

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
32 °C
Câțiva nori Simte ca 30°C
Umiditate 21%
Vânt 12 km/h S
Presiune 1007 hPa
Prognoză 5 zile
Lun
32°C
0%
Mar
27°C
0%
Mie
26°C
0%
Joi
33°C
0%
Vin
36°C
0%