Ai observat că, deși caloriferele sunt fierbinți, în unele camere tot este frig? Sau că plătești tot mai mult pentru încălzire, dar confortul rămâne același? De multe ori, problema nu este doar sistemul de încălzire, ci și căldura care se pierde din locuință. Hai să vedem pe unde se pierde și ce putem face pentru a o păstra.
DORIN RUSU, Jurnalist TV Nord: „Unul dintre locurile prin care poate pătrunde aerul rece este zona ferestrelor și a ușilor. Garniturile uzate, crăpăturile sau ferestrele care nu se închid bine pot provoca curenți de aer și pierderi de căldură. Verifică dacă ferestrele se închid corect, înlocuiește garniturile deteriorate și etanșează spațiile pe unde intră aerul rece.”
DORIN RUSU, Jurnalist TV Nord: „Căldura se poate pierde și prin pereții exteriori, acoperiș, tavan sau podea, mai ales în clădirile neizolate. Dacă locuiești la ultimul etaj sau într-o casă, izolarea podului ori a acoperișului poate avea un impact important. Pentru lucrările mai mari, cum ar fi termoizolarea pereților, este bine să consulți un specialist.”
DORIN RUSU, Jurnalist TV Nord: „Știai că și felul în care este amenajată camera poate influența încălzirea? Dacă ai un calorifer acoperit de perdele groase sau blocat de mobilier, aerul cald circulă mai greu prin încăpere. Lasă spațiu liber în jurul caloriferelor, verifică dacă acestea se încălzesc uniform și folosește un termostat pentru a controla temperatura. Chiar și iarna, locuința trebuie aerisită. În loc să lași geamul întredeschis ore întregi, poți aerisi scurt și eficient, deschizând larg fereastra pentru câteva minute, atunci când condițiile permit. Astfel, împrospătezi aerul fără să răcești inutil pereții și mobilierul.”
DORIN RUSU, Jurnalist TV Nord: „Nu întotdeauna trebuie să investești sume mari pentru a avea o locuință mai confortabilă. Uneori, câteva măsuri simple, precum astuparea spațiilor din jurul ferestrelor, eliberarea caloriferelor și reglarea temperaturii, pot reduce pierderile de căldură. Iar pentru problemele mai serioase, o evaluare energetică îți poate arăta unde merită să investești.”