Și-au lăsat tot ce aveau mai scump, rudele, casa și afacerea. O familie de refugiați a trecut prin bubuituri, bombardamente și sirene până s-au văzut ajunși în țara noastră. După mai bine de un an de zile, de când locuiesc la Bălți, se simt un pic mai fericiți, datorită oamenilor care le-au ieșit în cale.
„Cu adevărat lucrurile la noi merg bine, poate pentru că noi ne dorim asta, ca să fie totul bine și noi tindem spre asta, facem ceva, școală, grădiniță, lucru, ne străduim să ne facem fericiți.”
Au reușit să se integreze în societate, Arina, mezina familiei, merge la grădiniță, iar fratele ei mai mare, Timur, a absolvit clasa a patra, pentru el a fost primul careu festiv din viață. Maria, mama copiilor și-a găsit un loc de muncă, pentru că nu vrea să stea cu mâna întinsă, vrea să-și crească copilașii și să le ofere tot de ce au nevoie. Iar bunica familiei, Irina are grijă de binele și liniștea nepoțeilor.
MARIA ZAPAROȘENCO, refugiată: „Aveam nevoie mult de comunicare vie, pentru că online-ul nu ne dădea ceea ce trebuia să primim de la studii. Nu era deloc calitate, el a absolvit clasa a treia online, îi era un pic mai ușor, dar în clasa a patra a devenit mai complicat. Psihologul ne-a recomandat, noi aici am comunicat cu psihologul, să încercăm. Să plecăm unde putem. A fost primul careu al ultimului sunet. În clasa întâi a fost carantina, clasa a doua tot era carantină, iar în clasa a treia s-a început războiul.”
Irina Jucova a ales să plece din Ucraina, unde și-a abandonat afacerea dulce din Odessa pentru a le oferi nepoțeilor un viitor liniștit și fără sirene. Femeia spune că să-ți reconstruiești viața într-o țară străină nu este deloc ușor, dar totuși atunci când întâmpini oameni frumoși la chip și suflet te poți simți fericit. Exemplu este și felul cum cei mici au reușit să se integreze în societate. De o săptămână Arina merge la grădiniță.
IRINA JUCOVA, refugiată: „Unele cuvinte ea deja începe să le repete după copilași, pentru că ea se află printre copiii moldoveni. Noi chiar încercăm unele cuvinte precum „bună ziua”, „bună dimineața”, poate noi nu avem o dicție, dar cuvinte precum „Mulțumesc” noi încercăm să le memorizăm.Desigur că în viitor eu mă văd doar acasă, acasă, la mine în orașul natal, ca să fie pace. Cred că și la adânci bătrânețe eu îmi voi aminti de acest an trăit în Moldova, acești oameni care ne-au întâlnit cu grijă. Cu o mulțumire îmi voi aduce aminte de oamenii pe care i-am întâlnit aici, dar totuși eu mă văd doar acasă, în țara mea, în orașul meu. Totul a rămas acolo, și feciorul, și rudele, și toată viața pe care am trăit-o.”
Anual pe data de 20 iunie este marcată Ziua Mondială a Refugiatului.
