16°C
Cer fragmentat
Top știri

13 ani de pușcărie pentru un bărbat din Briceni. Și-a omorât soția, dar a dat vina pe COVID-19

Un bărbat din raionul Briceni a fost condamnat la 13 ani de detenție după ce și-a snopit în bătaie soția. Victima a decedat, la câteva zile, pe patul de spital. Sentința a fost pronunțată de magistrații Judecătoriei Edineț, sediul Briceni, la începutul acestei săptămâni.

Potrivit oamenilor legii, totul s-a produs în noaptea spre 14 decembrie 2020. Bărbatul, fiind în stare de ebrietate, în urma unui conflict, i-a aplicat soției sale multiple lovituri în regiunea capului.

După incident, femeia a reușit să fugă din casă și s-a adăpostit la vecini. Aceștia au și solicitat intervenția medicilor care au transportat victima la spital. Din nefericire, traumele suferite de femeie au fost incompatibile cu viața, iar pe 26 decembrie 2020 aceasta a decedat.

În fața instanței, inculpatul a pledat nevinovat. Avocatul acestuia ar fi acuzat medicii spitalului raional Briceni de neglijență, declarând că, de fapt, femeia era internată cu Covid-19, și anume virusul ar fi provocat decesul victimei. Totuși, procurorii au reușit să demonstreze vinovăția bărbatului.

Totodată, prin decizia instanței, bărbatul a fost obligat să achite un prejudiciu de 33 mii lei rudelor victimei, precum și peste 17 mii lei drept cheltuieli judiciare. Sentința este cu drept de atac în ordine de apel la Curtea de Apel Bălți, în termen de 15 zile.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
16 °C
Cer fragmentat Simte ca 15°C
Umiditate 55%
Vânt 15 km/h V
Presiune 1016 hPa
Prognoză 5 zile
Mar
16°C
71%
Mie
16°C
100%
Joi
11°C
21%
Vin
17°C
0%
Sâm
16°C
20%