15°C
Cer senin
Top știri

16 pușcăriași, membri ai organizației criminale „Machena”, cercetați pentru crime comise în locurile de detenție din țară

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) de comun cu Inspectoratul Național de Investigații au desfășurat percheziții în penitenciarul de tip închis din Taraclia. Potrivit informației, perchezițiile s-au desfășurat în cazul a 16 deținuți din acest penitenciar. 

Oamenii legii îi cercetează pentru conducerea organizațiilor criminale, precum și pentru acțiuni care au provocat dezorganizări în penitenciare. Parte a organizației criminale denumite „Machena,” aceștia erau responsabili de colectarea fondurilor bănești din penitenciarele din republică, care totalizau lunar circa un milion de lei, în scopul declarat al susținerii activității organizației. 

Totodată, oamenii legii îi investighează și pentru organizarea jocurilor de hazard contra bani în penitenciare (cu caracter obligatoriu) pentru acumularea fondurilor în visteria organizației; precum și pentru comercializarea telefoanelor mobile, băuturilor alcoolice, drogurilor și altor obiecte interzise în penitenciar.

Amintim, în același dosar, oamenii legii au efectuat percheziții în penitenciarele din Cricova și Soroca. În acțiunile procesual-penale de joi, din penitenciarul din Taraclia, deținuții vizați sunt condamnați pentru omor, șantaj, tâlhărie și furt și au fost transferați din alte instituții de detenție ca fiind din cei mai periculoși.

În sensul asigurării accesului în penitenciar și a sprijinului necesar, autoritatea de investigație colaborează cu Administrația Națională a Penitenciarelor. Ulterior examinării rezultatelor perchezițiilor desfășurate, procurorii PCCOCS vor decide asupra necesității transferului temporar al celor 16 într-o altă instituție penitenciară, pentru asigurarea obiectivității investigațiilor. La acest stadiu al investigațiilor pe dosar, potrivit legii, cei vizați se prevalează de prezumția nevinovăției.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
15 °C
Cer senin Simte ca 14°C
Umiditate 56%
Vânt 11 km/h NE
Presiune 1026 hPa
Prognoză 5 zile
Dum
15°C
0%
Lun
19°C
0%
Mar
18°C
0%
Mie
18°C
0%
Joi
17°C
0%