19°C
Cer fragmentat
Top știri

4 mai – Ziua Internațională a Pompierilor: omagiu pentru cei care salvează vieți

Ziua Internațională a Pompierilor este marcată anual pe 4 mai, fiind dedicată recunoașterii curajului și sacrificiilor celor care intervin zilnic pentru siguranța comunităților.

Această zi a fost instituită în anul 1999, după o tragedie produsă în Linton, statul Victoria din Australia, unde cinci pompieri și-au pierdut viața în timpul unei intervenții la un incendiu de vegetație. O schimbare bruscă a direcției vântului a făcut ca flăcările să se întoarcă spre echipa de salvatori, fără a le lăsa nicio șansă de supraviețuire.

Ziua reprezintă atât un moment de comemorare a pompierilor căzuți la datorie, cât și o ocazie de a exprima recunoștință față de cei care își riscă viața pentru a salva alte vieți.

Simbolul acestei zile este panglica roșu-albastră, culori care reflectă principalele elemente cu care lucrează pompierii: focul și apa.

Data de 4 mai are și o semnificație religioasă în multe țări europene, fiind ziua Sfântului Florian, considerat patronul spiritual al pompierilor. Acesta a fost un ofițer roman care a organizat una dintre primele formațiuni de stingere a incendiilor și a devenit un simbol al curajului, fiind martirizat în timpul persecuțiilor din vremea împăratului Dioclețian.

Ziua Internațională a Pompierilor este astfel un prilej de a onora devotamentul și sacrificiul celor care intervin în situații de urgență și protejează vieți și bunuri.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

"
"

CITEȘTE ȘI ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

"
"

Ultimele știri

"
"

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
19 °C
Cer fragmentat Simte ca 19°C
Umiditate 69%
Vânt 4 km/h E
Presiune 1019 hPa
Prognoză 5 zile
Mar
25°C
0%
Mie
17°C
75%
Joi
23°C
0%
Vin
25°C
0%
Sâm
26°C
20%