16°C
Cer senin
Top știri

900 de cereri pentru noul examen de română

În premieră pentru sistemul educațional din Republica Moldova, pe 28 februarie și 1 martie 2026 va fi organizat examenul de evaluare a competențelor de comunicare în limba română. La testare pot participa atât persoanele adulte, cât și elevii din clasele a X-a – a XII-a.

Pentru obținerea certificatului, candidații vor susține probe care evaluează patru domenii de competență: înțelegerea auditivă, înțelegerea textului scris, exprimarea scrisă și exprimarea orală. Proba scrisă va dura 90 de minute, iar proba orală, de până la 20 de minute pentru fiecare candidat, se va desfășura în aceeași zi, în fața Comisiei de examinare.

Potrivit autorităților, certificarea va include punctajul obținut și nivelul de competență stabilit conform Cadrului European Comun de Referință pentru Limbi (CECRL).

„Acest examen reprezintă un pas important pentru consolidarea standardelor de evaluare a competențelor lingvistice și pentru asigurarea unei recunoașteri clare și transparente a nivelului de cunoaștere a limbii române. Certificarea oferă atât elevilor, cât și adulților, oportunități academice și profesionale suplimentare, în concordanță cu standardele europene”, a declarat Lilia Ivanov.

Conform Regulamentului privind examenul național de bacalaureat, începând cu sesiunea 2026, candidații care studiază în limbile minorităților naționale pot fi eliberați, la cerere, de proba la limba și literatura română din cadrul bacalaureatului, cu nota „10” acordată din oficiu, dacă dețin un certificat care atestă un nivel de competență egal sau superior nivelului B2.

La sesiunea din 28 februarie și 1 martie 2026 vor participa 200 de elevi din clasa a XII-a, iar în total au fost depuse aproximativ 900 de cereri.

Orarul examenelor și modelele de teste sunt publicate pe site-ul Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare, la compartimentul „Certificarea competențelor de comunicare în limba română”. Candidații sunt anunțați telefonic cu privire la data și locul desfășurării examenului și trebuie să prezinte un act de identitate.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
16 °C
Cer senin Simte ca 16°C
Umiditate 58%
Vânt 9 km/h SE
Presiune 1014 hPa
Prognoză 5 zile
Sâm
16°C
0%
Dum
25°C
0%
Lun
14°C
100%
Mar
13°C
0%
Mie
12°C
0%