15°C
Nori împrăștiați
Top știri

Ungaria anunță că va renunţa la obiecţia faţă de intrarea Bulgariei în Schengen

Ungaria îşi va ridica obiecţia faţă de aderarea Bulgariei la spaţiul Schengen după ce parlamentul bulgar va confirma oficial eliminarea unei taxe suplimentare pe transporturile de gaz rusesc, a declarat marţi ministrul de externe Peter Szijjarto, potrivit Reuters, preluată de News.ro, citat de Digi24.ro. 

„Am fost informat de către colegul meu bulgar că ieri (luni) parlamentul bulgar a eliminat această lege”, a declarat Szijjarto într-o înregistrare video pe pagina sa de Facebook.

El a precizat că, odată ce legea va fi publicată vineri, aşa cum era de aşteptat, în periodicul legislativ al parlamentului, Ungaria va renunţa la obiecţia sa şi va cere Comisiei Europene să oprească o procedură de infringement pe care Budapesta a iniţiat-o.

Bulgaria a introdus o nouă taxă de tranzit pentru gazul rusesc, de 10 euro pe MWh, în luna octombrie a acestui an, atrăgându-şi critici puternice din partea Ungariei, al cărei ministru de externe a calificat acţiunea drept „ostilă”.

Ministerul de Externe al Ungariei a anunţat la sfârşitul săptămânii trecute că Budapesta se va opune prin veto intrării Bulgariei în Schengen, dacă taxa va rămâne în vigoare.

Bulgaria este prin principala rută prin care Ungaria importă gazele ruseşti.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
15 °C
Nori împrăștiați Simte ca 14°C
Umiditate 57%
Vânt 18 km/h V
Presiune 1016 hPa
Prognoză 5 zile
Mar
15°C
30%
Mie
16°C
100%
Joi
11°C
21%
Vin
17°C
0%
Sâm
16°C
20%