27°C
Cer senin
Top știri

Două persoane cu dizabilități au fost omorâte cu sânge rece de un chiriaș, la Drochia

Un bărbat din Drochia a fost condamnat la 19 ani și 6 luni de închisoare după ce a ucis proprietarii apartamentului pe care îl închiria.

Potrivit învinuirii, s-a stabilit că, în perioada 05.12.2023 – 08.12.2023, la o oră nestabilită de organul de urmărire penală, un bărbat în vârstă de 44 de ani, locuind într-un apartament închiriat de la victime – o femeie în vârstă de 79 de ani și fiul acesteia de 53 de ani, și-a luat angajamentul de a le acorda ajutor și de a achita serviciile comunale. Victimele aveau probleme de mobilitate și nu se puteau deplasa fără ajutor.

Însă, profitând de starea de invaliditate a victimelor și fiind în stare de ebrietate alcoolică, în urma unui conflict iscat pe fondul consumului de băuturi alcoolice cu fiul, inculpatul, cu premeditare, i-a aplicat acestuia multiple lovituri cu toporul și cuțitul în regiunea toracelui și a inimii, în antreul apartamentului.

Ulterior, continuând acțiunile sale criminale, auzind strigătele și încercările de apărare ale mamei, aflată în scaun cu rotile, inculpatul s-a îndreptat către salonul apartamentului, unde i-a aplicat acesteia multiple lovituri cu toporul și cuțitul în regiunea omoplatului, a plămânului stâng și a toracelui. În urma acestor vătămări corporale, ambele victime au decedat.
        
În perioada 08.12.2023 – 17.05.2024, inculpatul s-a aflat în stare de arest preventiv, iar la 17.05.2024, Judecătoria Drochia, sediul Central, l-a recunoscut vinovat de comiterea infracțiunilor imputate și l-a condamnat la 19 ani și 6 luni de închisoare.

Acesta beneficiază de prezumția de nevinovăție, potrivit legii, până la devenirea definitivă a sentinței. Sentința este susceptibilă de atac la Curtea de Apel Bălți.    

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

"
"
"
"

CITEȘTE ȘI ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

"
"

Ultimele știri

"
"

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
27 °C
Cer senin Simte ca 27°C
Umiditate 26%
Vânt 14 km/h N
Presiune 1024 hPa
Prognoză 5 zile
Joi
26°C
0%
Vin
26°C
0%
Sâm
27°C
0%
Dum
31°C
0%
Lun
33°C
0%