8°C
Cer acoperit de nori
Top știri

Exclus din cursa prezidențială, Igor Munteanu se adresează Ambasadorului UE: Alegerile nu pot fi numite nici corecte și nici democratice

Igor Munteanu, liderul Partidului Coaliția pentru Unitate și Bunăstare (CUB), s-a adresat Ambasadorului Uniunii Europene în R. Moldova, Janis Mazeiks, într-o scrisoare deschisă. Acesta califică alegerile prezidențiale ca fiind „nedemocratice”.

Conform deciziei CEC din cadrul ședinței de pe 24 septembrie, Munteanu nu a întrunit numărul de semnături necesare.

Liderul CUB critică decizia CEC de a scoate din cursa electorală candidații incomozi puterii, numindu-o drept „sancțiuni disproporționale și anti-democratice”.
„Sunt revoltat de modul în care sunt organizate alegerile în acest an, 2024, pentru că ele nu pot fi numite nici libere, nici corecte și nici democratice. Recent, Dvs, Dle Ambasador Mazeikis, ați încurajat cetățenii să participe la scrutin, asigurându-i că vor avea reguli clare și egale pentru toți. De ce nu vorbiți astăzi cetățenilor despre neregulile care se comit în acese alegeri, piedicile în calea libertății de expresie, dar și o miopie fără precedent a Comisiei Electorale Centrale (CEC), care nu vede și nu aude despre folosirea fără limite a resursei administrative, prin miniștri nedegrevați, utilizarea pe larg a bugetului public în folosul unui singur candidat?”

Amintim că, anterior, CUB a depus o cerere de chemare în judecată la Curtea de Apel Chișinău împotriva CEC, după ce Igor Munteanu nu a fost înregistrat în calitate de candidat la funcția de președinte al R. Moldova.

Pe 2 octombrie, Curtea de Apel Chișinău a respins cererea candidatului de a-i impune Comisiei Electorale Centrale să îl înregistreze pe acesta în cursa pentru funcția de președinte al R. Moldova.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
8 °C
Cer acoperit de nori Simte ca 6°C
Umiditate 81%
Vânt 16 km/h N
Presiune 1024 hPa
Prognoză 5 zile
Mie
12°C
0%
Joi
11°C
32%
Vin
12°C
0%
Sâm
11°C
35%
Dum
13°C
20%