Ex-șefa unei bănci din sucursala Râșcani a furat milioane de lei pentru a plăti o clarvăzătoare

Citește și:

O femeie care a activat ca șefă de casă a unei bănci în sucursala Râșcani, a fost condamnată la 5 ani și 7 luni de închisoare, fiind învinuită că a furat din casa băncii peste 3,5 milioane de lei pentru a achita serviciile unei clarvăzătoare.

Sentința a fost dictată după ce Oficiul Nord al Procuraturii Anticorupție i-a demonstrat vina de comitere a infracțiunii de delapidare a averii străine în proporții deosebit de mari.

Potrivit probatoriului, în intervalul lunilor februarie – iunie 2020, activând în calitate de șef-casă a instituții bancare și având acces liber la mijloacele financiare încredințate, inculpata a sustras din casa instituției peste 3,5 milioane de lei. Atât în cadrul urmăririi penale, cât și la faza cercetării judecătorești, femeia și-a recunoscut vina.

- Advertisement -

Pe lângă pedeapsa închisorii, instanța a dispus încasarea din contul inculpatei în folosul instituției bancare a prejudiciului cauzat prin infracțiune.

Întru recuperarea mijloacelor delapidate, la demersul procurorului, a fost aplicat sechestru pe bunurile imobile ale inculpatei, sechestru menținut și prin sentința instanței de judecată. Sentința este cu drept de atac în condițiile legii.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Top 5 sfaturi pentru plajă: cum să obții un bronz perfect și o protecție maximă

O escapadă la mare sau o zi relaxantă la piscină reprezintă modul ideal de a te reîncărca cu energie și de a te bucura de soare. Totuși, expunerea la razele ultraviolete fără o pregătire corespunzătoare poate transforma rapid o vacanță de vis într-un coșmar plin de arsuri solare și disconfort. Pentru a te bucura din plin de vară și pentru a-ți menține pielea sănătoasă și radiantă, este important să urmezi câteva reguli simple, dar stricte. Iată cele mai bune cinci sfaturi pentru plajă de care trebuie să ții cont de fiecare dată când îți pregătești geanta de vacanță.

FEE-Nord avertizează: Atenție la fraudele telefonice în numele companiei

S.A. „FEE-Nord” avertizează consumatorii să fie vigilenți în fața tentativelor de fraudă telefonică în care persoane necunoscute se prezintă...
  sursa: cursbnm.md