/FOTO/ Dialog cu mediul de afaceri și autorități la Edineț: peste 60 de antreprenori locali au participat la eveniment

Citește și:

Antreprenorii din municipiul Edineț au participat pe 24 iulie 2025 la o nouă ediție a dialogului public–privat organizat de Asociația Businessului European (EBA Moldova), în parteneriat cu Asociația pentru Formare Antreprenorială și Dezvoltare (AFAD) și cu sprijinul financiar al 3F International (Confederația Muncii din Danemarca).

Scopul principal al evenimentului ține de consolidarea dialogului dintre autoritățile centrale și antreprenorii locali, oferindu-le acestora informații clare și directe despre reformele economice în curs, precum și despre oportunitățile existente în contextul integrării europene a Republicii Moldova.

Viceprim-ministra și ministra Dezvoltării Economice și Digitalizării, Doina Nistor, a remarcat potențialul antreprenoriatului local din Edineț și deschiderea antreprenorilor spre dezvoltare: „Am găsit aici o comunitate de întreprinzători foarte activă, din domenii diverse precum agroprocesare, turism, producție industrială. Cu toții își doresc să crească și caută soluții concrete pentru a-și dezvolta afacerile.”

- Advertisement -

Mariana Rufa, directoare executivă EBA Moldova, a subliniat importanța accesului la informație veridică și directă pentru antreprenori: „Businessul poate fi dezvoltat doar atunci când are acces la informație de calitate. Aceste sesiuni sunt esențiale pentru clarificarea neînțelegerilor și pentru sprijin real.”

Participanții au salutat deschiderea autorităților și caracterul practic al evenimentului. Antreprenoarea Cornelia Propopișin a declarat: „De mult timp voiam să apelez la ODA, dar nu aveam curajul. Astăzi am înțeles că există granturi și ajutoare accesibile pentru firme agricole – vom aplica!”

La rândul său, antreprenoarea Maria Urecheanu a apreciat sprijinul statului pentru micii producători: „Am primit informații clare despre oportunitățile pentru femeile antreprenoare. Vom extinde afacerea noastră cu mai multă încredere.”

Svetlana Melnic, manager de proiect în cadrul AFAD, a declarat: „Suntem parte a efortului de susținere a antreprenorilor, iar prin evenimente de acest tip contribuim la dezvoltarea economică a regiunilor și facilităm accesul la resurse și informații relevante.”

Următoarea ediție a dialogului cu mediul de afaceri va avea loc pe 31 iulie la Ocnița.

„Aceste activități se desfășoară în cadrul Proiectului „Agenda de reforme cu impact pentru business în lumina integrării Republicii Moldova la Uniunea Europeană”, implementat de EBA Moldova în parteneriat cu AFAD și cu suportul financiar al 3F International.”

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/VIDEO/ Stația de tratare a apei din Edineț, dată în exploatare. Peste 25 de mii de locuitori vor beneficia de apă potabilă de calitate

Peste 25 de mii de locuitori din municipiul Edineț și orașul Cupcini vor avea, în sfârșit, acces la apă...

/P/ Festival portughez și italian la Bălți: patru zile de gastronomie europeană în Parcul Central

Locuitorii municipiului Bălți și vizitatorii sunt invitați la două festivaluri gastronomice dedicate bucătăriei portugheze și italiene, care vor avea...
  sursa: cursbnm.md