15°C
Câțiva nori
Top știri

/FOTO/ Dondușeni va avea un „Centru Pastoral Social” modern – investiție de peste un milion de lei

Centrul Pastoral Social din Dondușeni, aflat în construcție, finanțat pentru promovarea educației și tradiției românești

Lucrările de construcție a Centrului Pastoral Social din orașul Dondușeni se apropie de final. Noul spațiu este realizat în cadrul proiectului „Dezvoltarea culturii și a civilizației românești prin construirea unui Centru social”, finanțat integral de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova, cu o sumă nerambursabilă de 400.000 RON.

Inițiativa aparține Comunității Religioase Parohia Ortodoxă Română „Acoperământul Maicii Domnului” din Dondușeni, iar perioada de implementare a proiectului este mai – octombrie 2025.

Noul centru nu va servi doar ca loc de activitate socială și spirituală, ci va deveni un punct de legătură pentru instituțiile de învățământ de pe ambele maluri ale Prutului. Potrivit preotului Roman Botezat, Centrul Pastoral Social va găzdui:

  • schimburi de experiență între profesori;
  • tabere internaționale pentru elevi și tineri;
  • activități de promovare a tradițiilor românești și spirituale autohtone.
  • proiecte educaționale comune între școlile din nordul Republicii Moldova și cele din România;

Prin această inițiativă, se urmărește consolidarea identității culturale românești, dar și dezvoltarea cooperării educaționale transfrontaliere, într-un spațiu dedicat dialogului, tradiției și valorilor comune.

Lucrările de construcție se află în etapa finală, iar reprezentanții parohiei estimează că inaugurarea oficială va avea loc până la sfârșitul lunii octombrie.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
15 °C
Câțiva nori Simte ca 14°C
Umiditate 76%
Vânt 19 km/h NV
Presiune 1015 hPa
Prognoză 5 zile
Lun
15°C
20%
Mar
15°C
60%
Mie
15°C
83%
Joi
14°C
20%
Vin
19°C
0%