35°C
Cer senin
Top știri

/VIDEO/ Judecătoarea care a condamnat-o pe Evghenia Guțul, ținta unei campanii intense de hărțuire și amenințări

Judecătoarea Ana Cucerescu, ținta unei campanii de hărțuire înainte de condamnarea Evgheniei Guțul
Judecătoarea Ana Cucerescu, ținta unei campanii de hărțuire înainte de condamnarea Evgheniei Guțul

Judecătoarea Ana Cucerescu, cea care a pronunțat pe 5 august sentința de condamnare a bașcanei Găgăuziei, Evghenia Guțul, a fost supusă timp de mai multe săptămâni unui val de hărțuiri și amenințări cu moartea. Potrivit șefului Poliției, Viorel Cernăuțeanu, presiunile au inclus mesaje amenințătoare, apeluri false la serviciul 112 și tentative de manipulare psihologică.

Campania a început încă din iunie, când a fost creată o adresă de email falsă care imita identitatea judecătoarei. De pe aceasta erau trimise mesaje în numele ei, sugerând că ar fi în pericol sau că intenționează să demisioneze.

La sfârșitul lunii iulie, lucrurile au escaladat. Ana Cucerescu a început să primească mesaje directe de amenințare, inclusiv cu moartea. Unele dintre ele erau însoțite de imagini șocante cu persoane decapitate, însoțite de mesaje precum: „Următoarea vei fi tu”. În paralel, telefonul personal îi era blocat constant prin mii de apeluri, venite din mai multe țări (Federația Rusă, Danemarca, SUA).

Pe 1 august, judecătoarea a primit la domiciliu o coroană funerară, achitată online prin Paynet, din a patra încercare.

În noaptea de 4 spre 5 august – cu doar câteva ore înainte de pronunțarea sentinței – blocul în care locuiește magistrata a fost ținta unor apeluri false care anunțau bombe, incendii sau atacuri. Situația a fost agravată de faptul că familia Evgheniei Guțul locuiește în același bloc, după ce aceasta a fost plasată în arest la domiciliu.

Ziua condamnării nu a fost lipsită de incidente, la Judecătoria Buiucani au fost înregistrate multiple apeluri false, motiv pentru care accesul în instanță a fost restricționat pentru persoane neimplicate direct în proces.

Judecătoarea a depus o sesizare oficială în dimineața zilei de 6 august. Potrivit lui Cernăuțeanu, una dintre pistele principale vizează legătura cu gruparea infracțională condusă de Ilan Șor, aflat în prezent la Moscova. Poliția a demarat o anchetă, iar magistrata va beneficia de protecție legală.

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a condamnat ferm aceste tentative de intimidare, calificându-le drept un atac direct la adresa independenței justiției. Președintele CSM, Sergiu Caraman, a avertizat că toate persoanele care orchestrează astfel de acțiuni, indiferent dacă o fac din anonimat sau din funcții oficiale, vor fi trase la răspundere.

Precizăm că pe 5 august, Evghenia Guțul a fost condamnată la 7 ani de închisoare într-un penitenciar semi-închis pentru femei, în dosarul privind finanțarea ilegală a fostului partid „Șor”. Tot atunci, Svetlana Popan, fosta secretară a Oficiului Central al aceluiași partid, a primit o sentință de 6 ani de detenție.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

"
"
"
"

CITEȘTE ȘI ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

"
"

Ultimele știri

"
"

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
35 °C
Cer senin Simte ca 33°C
Umiditate 22%
Vânt 12 km/h NE
Presiune 1015 hPa
Prognoză 5 zile
Lun
35°C
0%
Mar
36°C
0%
Mie
37°C
0%
Joi
39°C
0%
Vin
37°C
0%