De mai bine de 25 de ani, Veaceslav Buga din satul Balasinești, Briceni creează obiecte decorative inedite din lemn de brad, stejar sau tei
VEACESLAV BUGA, meșter popular: „Eu mai mult în piatră am început a lucra prima dată, am sculptat în piatră câteva lucrări când am fost în alte țări, băieților le-a plăcut și mi-au sugerat să mă ocup cu (lemnul). De atunci am început să fac. Am o lucrare mare pentru niște băieți din Ucraina, am făcut 2 cruci mari, pe care le-au pus la mormânt la părinți, foarte frumoase s-au primit, din stejar.”
În atelierul său, fiecare piesă prinde formă prin răbdare și dragoste pentru tradiție
VEACESLAV BUGA, meșter popular: „În primul rând, este greu, fiind-că nu este timp, trebuie timp, trebuie răbdare, trebuie dispoziție să ai de a lucra în acest domeniu, totul depinde de lemn, ce fel de lemn avem, dacă e stejar, atunci este mai greu și mai încet, mi-am fracturat și mâna cu stejarul, dar avem cireș, cu teiul se lucrează ușor, dar dacă este instrument bun, se poate de lucrat cu orice material, dorință și plăcere de lucru să fie.”
Pe lângă meșteșug, Veaceslav Buga conduce și cercul de dansuri populare din sat, demonstrând că tradiția este fir viu care leagă generațiile.
Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram