19°C
Cer acoperit de nori
Top știri

Al nouălea copil al unei mame din Sîngerei, născut în ambulanță

Primele zile ale anului 2026 au adus un adevărat miracol pentru echipa de asistență medicală urgentă din cadrul SAMU Sîngerei. Medicii au asistat o naștere chiar în ambulanță, în timpul transportării unei femei gravide spre spital.

Cazul a avut loc pe 5 ianuarie 2026, la ora 14:14, când Dispeceratul comun de urgență al IMSP CNAMUP a recepționat un apel dintr-o localitate a raionului Sîngerei. Apelul viza acordarea asistenței medicale unei femei gravide aflate la 38–39 de săptămâni de sarcină, care prezenta contracții uterine.

Ambulanța a ajuns la domiciliul pacientei în doar 12 minute. Personalul medical a evaluat situația și a constatat că femeia, de 37 de ani, aflată la a noua sarcină, prezenta semnele debutului travaliului. A fost luată decizia transportării de urgență la spital.

În timpul deplasării către instituția medicală, nașterea s-a declanșat, iar la ora 14:45 s-au auzit primele plânsete în ambulanță. Femeia a adus pe lume un băiețel sănătos, cu greutatea de 3 350 de grame și un scor Apgar de 7–8 puncte. Nașterea a fost asistată cu profesionalism și grijă de echipa de asistență medicală urgentă.

Mama și nou-născutul, aflați în stare satisfăcătoare, au fost transportați în siguranță la Centrul Perinatal al IMSP Spitalul Clinic Bălți, unde au beneficiat de îngrijirile postnatale necesare.

Reprezentanții serviciului medical au adresat felicitări și recunoștință echipei SAMU Sîngerei pentru devotamentul, profesionalismul și empatia demonstrate în această misiune specială. Din echipă au făcut parte medicul de urgență Gheorghe Bostan, asistentul medical Maxim Văscu și conducătorul autoambulanței Semion Cenușă.

Această intervenție evidențiază încă o dată importanța Serviciului de asistență medicală urgentă prespitalicească și rolul esențial pe care îl are în salvarea de vieți și sprijinirea comunității.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
19 °C
Cer acoperit de nori Simte ca 18°C
Umiditate 46%
Vânt 3 km/h E
Presiune 1021 hPa
Prognoză 5 zile
Vin
18°C
0%
Sâm
19°C
0%
Dum
20°C
0%
Lun
19°C
0%
Mar
19°C
0%