Centrul Național Anticorupție (CNA), în comun cu procurorii din cadrul Procuraturii municipiului Chișinău, desfășoară acțiuni de urmărire penală în mai multe dosare de corupție sistemică, ce vizează eliberarea ilegală a certificatelor medicale necesare obținerii sau reînnoirii permisului de conducere.
Potrivit CNA, dosarele au fost pornite pentru fapte de corupere pasivă, corupere activă și trafic de influență, iar printre persoanele vizate se numără membri ai Comisiei narcologice speciale, ai Comisiei medicale a conducătorilor de autovehicule și a candidaților la obținerea permisului de conducere, precum și membri ai Comisiei speciale de evaluare a capacității psihice.
Conform probelor acumulate până în prezent, președintele sau un membru al comisiilor menționate, instituite în cadrul IMSP Spitalul raional Șoldănești, care deține concomitent funcția de medic-șef al Secției consultative, ar fi acționat sistematic și de comun acord cu alți medici din cadrul instituției. Aceștia ar fi eliberat adeverințe medicale fără ca solicitanții să fie supuși examinărilor medicale obligatorii, prevăzute de legislație.
În schimbul acestor servicii ilegale, bănuitul ar fi pretins, acceptat și primit, personal sau prin intermediari, mijloace bănești necuvenite, în sume cuprinse între 1.000 și 5.000 de lei.
În cursul zilei de astăzi, ofițerii CNA, sub conducerea procesuală a Procuraturii municipiului Chișinău, efectuează aproximativ 30 de percheziții în municipiul Chișinău, precum și în raioanele Șoldănești și Rezina. Acțiunile au loc la domiciliile, birourile de serviciu și mijloacele de transport ale persoanelor implicate, în scopul documentării faptelor investigate.
Totodată, medicul-șef al Secției consultative a IMSP Spitalul raional Șoldănești a fost reținut pentru un termen de 72 de ore.
CNA precizează că orice persoană beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

