Întreprinderile mici și mijlocii din Republica Moldova ar putea beneficia în curând de un sistem clar prin care să afle cât de digitalizate sunt și de ce investiții au nevoie pentru a deveni mai competitive. Propunerea vine din partea Asociației pentru Dezvoltarea Comunicațiilor Electronice și Tehnologiilor Inovaționale (ACETI), care a transmis Guvernului o notă de poziție în acest sens.
Documentul a fost elaborat în cadrul proiectului „Digital Maturity in Innovative Regions”, implementat de ACETI cu sprijinul financiar al Guvernului Elveției și al Helvetas Moldova, prin Proiectul OPTIM.
Asociația propune integrarea la nivel național a unui instrument standardizat de evaluare a intensității digitale a întreprinderilor mici și mijlocii (IMM). Inițiativa apare în plin proces de implementare a Strategiei naționale de transformare digitală 2023-2030 și a programelor de sprijin destinate antreprenorilor și vizează creșterea eficienței politicilor publice și direcționarea mai precisă a finanțărilor destinate transformării digitale.
Problema: companiile vor să se digitalizeze, dar au nevoie de ghidare individuală
Potrivit ACETI, mulți antreprenori înțeleg că au nevoie de tehnologii moderne, dar nu au o imagine clară asupra nivelului la care se află. Unii investesc în soluții nepotrivite, alții ezită să aplice la finanțări pentru că nu au claritatea ce ar trebui să ceară.
„Este ca și cum ai vrea să tratezi o boală fără un diagnostic”, explică autorii inițiativei.
În lipsa unei evaluări standard, nici statul nu poate ști exact unde trebuie intervenit și ce tip de suport ar aduce cele mai bune rezultate pentru eficientizarea companiilor.
Soluția: MIDIA – un instrument de evaluare aliniat practicilor europene
ACETI propune utilizarea la scară națională a MIDIA, un instrument prin care companiile pot afla rapid cât de avansate sunt din punct de vedere digital. Este o soluție practică, inspirată din modelele utilizate în Uniunea Europeană, inclusiv în cadrul Hub-urilor de Inovare Digitală (EDIH) și adaptată realităților pieței locale.
Instrumentul a fost dezvoltat în cooperare cu experți locali și europeni și a beneficiat de sprijinul Guvernului Elveției și al Helvetas Moldova, prin proiectul OPTIM. Metodologia a fost analizată împreună cu experți naționali și internaționali, care au confirmat compatibilitatea acesteia cu modelele europene.
MIDIA analizează aspecte precum utilizarea programelor informatice, prezența online, securitatea cibernetică, modul de lucru cu datele, competențele digitale ale angajaților, etc.
La finalul evaluării, compania primește un scor al nivelului de digitalizare, o descriere a punctelor forte, domeniile unde există restanțe și recomandări concrete despre ce ar trebui îmbunătățit.
Pentru ca procesul de evaluare a intensității digitale și de interpretare a rezultatelor să decurgă corect, ACETI a început deja formarea unei rețele de experți capabili să ajute companiile să înțeleagă rezultatele și să transforme evaluarea într-un plan real de modernizare. Experții pregătiți de ACETI oferă suport practic antreprenorilor în alegerea celor mai potrivite soluții.
Beneficii pentru antreprenori și stat
Potrivit ACETI, raportul generat în rezultatul evaluării poate deveni o foaie de parcurs pentru investiții mai inteligente. În loc să cumpere tehnologii la întâmplare, companiile ar putea decide informat unde merită să aloce bani.
Mai mult, evaluarea poate servi drept argument solid în relația cu finanțatorii, băncile sau programele de grant, pentru că demonstrează exact unde este nevoie de sprijin și ce rezultate sunt așteptate.
Beneficiile nu sunt doar pentru mediul privat. Dacă instrumentul ar fi aplicat pe scară largă, autoritățile ar obține date reale despre nivelul de digitalizare pe sectoare economice și regiuni.
Astfel, politicile publice și programele de sprijin ar putea fi ajustate mai precis, iar impactul investițiilor publice ar deveni mai ușor de măsurat.
Ce schimbări propune ACETI
Asociația pledează pentru completarea cadrului normativ astfel încât evaluarea maturității digitale să devină parte a modului în care sunt planificate și monitorizate programele de sprijin pentru IMM-uri.
ACETI propune ca în Strategia de transformare digitală 2023–2030 să fie introdus explicit principiul utilizării instrumentelor standardizate de măsurare a maturității digitale, ca bază pentru planificarea intervențiilor statului.
De asemenea, în regulamentele programelor de sprijin pentru IMM-uri, inclusiv cele gestionate prin ODA, ACETI propune ca evaluarea maturității digitale să poată fi utilizată pentru stabilirea eligibilității beneficiarilor, prioritizarea proiectelor, definirea tipului de soluții finanțate și măsurarea progresului după implementare.
În viziunea ACETI, acest lucru ar transforma granturile din simple alocări financiare în investiții cu impact cuantificabil, crescând semnificativ eficiența utilizării resurselor publice.
Un pas spre o economie mai competitivă
Prin această inițiativă, ACETI își propune ca digitalizarea să nu mai fie un concept abstract, ci un proces clar, măsurabil și orientat spre rezultate.
Implementarea unui sistem național de evaluare a maturității digitale poate constitui un instrument eficient pentru identificarea vulnerabilităților existente în cadrul legislativ și instituțional, pentru fundamentarea unor reforme coerente de transformare digitală și prioritizarea eficientă a resurselor financiare și administrative, sprijinind totodată alinierea IMM-urilor la standardele Uniunii Europene.
Dacă ne dorim o economie competitivă, trebuie să trecem de la intenții la indicatori clari, de la percepții la date, de la cheltuieli la rezultate.
ACETI își exprimă întreaga deschidere de a colabora cu Guvernul și cu instituțiile responsabile pentru a transforma acest mecanism într-un standard național.
Proiectul „Digital Maturity in Innovative Regions” este implementat cu sprijinul financiar al Guvernului Elveției și al Helvetas Moldova, prin Proiectul OPTIM.


