17°C
Cer fragmentat
Top știri

/VIDEO/ Ședință cu scântei la Bălți. Eutanasierea câinilor, discutată după valul de atacuri asupra oamenilor

Problema câinilor fără stăpân rămâne una dintre cele mai sensibile și controversate la Bălți. În contextul creșterii numărului de atacuri și al sesizărilor privind câini agresivi, în ședința Consiliului municipal a fost propusă modificarea Regulamentului privind animalele de companie cu și fără stăpân. Proiectul prevede posibilitatea eutanasierii animalelor care nu pot fi întoarse în teritoriu și nu sunt adoptate timp de 90 de zile, în lipsa locurilor disponibile în adăpost, decizia urmând a fi luată de o comisie, cu participarea organizațiilor de protecție a animalelor. Dezbaterile au fost aprinse. Apărătorii drepturilor animalelor s-au opus categoric introducerii eutanasierii.

„În locul animalelor ucise vor veni altele. Noi avem aduse de prin raioane într-un număr foarte mare și de asta ei se înmulțesc. Dacă pur și simplu o să-i ucidem, ne vom transforma în centrul de maltratare a animalelor unde vor fi aduse pur și simplu pentru eutanasiere.”

„Ceea ce cerem noi, nu trebuie să introduceți eutanasierea, vă rog frumos, vă rugăm. Noi toți avem un scop comun – străzile să fie fără animale. Vă rugăm întreprindeți măsuri umane.”

„Bătrânii spuneau, atâta timp cât sunt câini și pisici, noi, pământul mai există. Ei sunt îngeri care au coborât pe pământ.”

De cealaltă parte, administratorul interimar al Centrului de adăpost pentru animale fără stăpân, Marius Frecăuțeanu, a declarat că situația este una gravă. Potrivit acestuia, anul trecut peste 2.700 de bălțeni au ajuns la spital după ce au fost agresați de câini maidanezi.

MARIUS FRECĂUȚEANU, administratorul interimar al Centrului de adăpost pentru animale fără stăpân, Bălți: „Nu aș vrea să ajungem în situația când trebuie să luăm așa măsuri. Ceea ce s-a menționat foarte mult despre sistemul de capturare și sterilizare și eliberare înapoi în teritoriu nu funcționează. Cel puțin după numărul de câini din teritoriu care nu scade. Noi vorbim astăzi despre securitatea cetățenilor municipiului Bălți și noi datoria avem să punem situația în prim plan.”

Bălțenii au opinii împărțite. Mulți recunosc că problema câinilor maidanezi este gravă și reprezintă un pericol, însă consideră că soluțiile trebuie să fie cât mai umane și echilibrate.

„E strașnic pentru copii, dacă Doamne ferește mușcă, dacă câinele e normal, e bine, dar dacă e rău. E jale și de animale și de oameni.”

„Eu iubesc foarte tare animalele, câinii, dar ceea ce se întâmplă în oraș e strașnic. Ei pot mușca, ei sunt vii, au caracter. Pot fi buni dar pot fi și răi, ca și oamenii, trebuie desigur ceva de făcut. Mi-e jale și de câini, dar și de oameni.”

„E un suflet ca și toți oamenii. Dacă am eutanasia un om, ce ar fi.”

În final, proiectul de decizie nu a fost adoptat de consilierii municipali.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
17 °C
Cer fragmentat Simte ca 16°C
Umiditate 47%
Vânt 23 km/h NV
Presiune 1017 hPa
Prognoză 5 zile
Joi
17°C
0%
Vin
17°C
0%
Sâm
19°C
0%
Dum
20°C
0%
Lun
19°C
0%