15°C
Cer acoperit de nori
Top știri

Call centru din Chișinău, implicat într-o schemă internațională de escrocherii pe platforme matrimoniale

Un centru de apel din Chișinău, implicat într-o schemă de escrocherii online care viza persoane din mai multe țări, a fost destructurat de oamenii legii. Victimele erau clienți de peste hotare, în special din Australia, India și Statele Unite ale Americii, care căutau relații romantice pe platforme matrimoniale.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției (IGP), gruparea era formată din 11 recrutori din Chișinău și făcea parte dintr-o rețea internațională ce ar fi avut aproximativ 1.000 de operatori activi pe mai multe platforme de matrimoniale.

Schema de înșelăciune presupunea ca operatorii să pretindă că sunt în căutarea unei relații romantice. Aceștia comunicau cu utilizatorii platformelor destinate persoanelor care își doreau să-și găsească un partener și le promiteau acces la metode „revoluționare” de stabilire a relațiilor de succes, pentru care cereau bani. În unele cazuri, victimele achitau până la 400 de dolari.

Ulterior, operatorii se prezentau sub identități false, iar în anumite situații bărbații pretindeau că sunt femei și invers. După ce obțineau bani de la victime, aceștia întrerupeau comunicarea, iar sumele rămâneau în posesia grupării criminale.

Potrivit anchetatorilor, gruparea activa din luna mai 2023, iar șase dintre cei 11 recrutori moldoveni, cu vârste cuprinse între 22 și 51 de ani, sunt femei. Aceștia aveau rolul de a instrui operatorii care activau într-un oficiu situat în centrul capitalei.

În cadrul operațiunii, oamenii legii au reținut două persoane: șeful echipei, un bărbat de 29 de ani, de la care au fost ridicați 10.000 de euro din birou și 4.700 de dolari de la domiciliu, bani care ar proveni din schema de escrocherie, precum și un specialist IT din Ucraina, în vârstă de 51 de ani, responsabil de tehnologiile informaționale și de administrarea platformei matrimoniale false.

Cei doi suspecți urmează să fie audiați la Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).

Investigațiile continuă pentru identificarea organizatorilor rețelei atât din Republica Moldova, cât și de peste hotare.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
15 °C
Cer acoperit de nori Simte ca 14°C
Umiditate 62%
Vânt 20 km/h NV
Presiune 1017 hPa
Prognoză 5 zile
Mie
15°C
20%
Joi
15°C
24%
Vin
17°C
0%
Sâm
19°C
35%
Dum
20°C
0%